6. Money

Am luat pranzul; un gulas foarte diferit fata de ce mancasem pe la noi si un snitel cat toate zilele cu o garnitura in sos delicioasa. Intre timp mi-am consultat PDA-ul cu notitele cu locurile pe care vroiam sa le vizitez. Mi-am amintit ca marcasem niste muzee dar nu stiam pe unde sunt. Dupa ce m-am localizat, am vazut ca 2 dintre muzee erau chiar langa mine, la cateva strazi distanta, ceea ce era perfect. Am ajuns imediat la muzeul de ceramica la care am intrat pe la 4:02, astfel intrand gratis, intre 4 si 5 fiind happy hour. Nici macar nu mi-au dat bilet. Eram singur in tot muzeul; nici macar ghizi sau paznici nu erau. Am fost la subsol unde aveau o colectie consistenta de vase din cultura asiatica, o colectie de vase de acum cateva mii de ani, folosite de stamosii nostri pentru provizii sau alte nevoi si de asemenea cateva vase care aveau legatura cu cultura greceasca, vase ale caror desene mi-au amintit de jocul Hercule daca mai tineti minte. Recunosc ca toate astea le-am vazut destul de in fuga, nevrand sa ratez si muzeul invecinat, cel de film pe care sincer imi doream mai mult sa il vad. Am intrat acolo, tot pe gratis, datorita minunatei happy hour, pentru care am primit si bilet, dar am fost atentionat ca am doar 35 minute la dispozitie, la ora 5 inchizandu-se muzeul. Am incercat pe cat posibil sa fiu cat mai rapid. Muzeul avea 4 etaje, nu foarte mari, dar cu destule chestii de vizitat.



Muzeul continea atat elemente de istorie a filmului, cat si foarte multe costume, fotografii, aparatura, tehnici de filmare si efecte speciale din perioadele fara computere. Totul era superb, atmosfera era destul de intunecata, muzeul neavand lumina naturala aproape deloc. Costumele, suvenirurile…totul era impresionant. Partea care mi-a placut a fost la etajele superioare, unde, in momentul in care intrai in camera totul era linistit dar in momentul in care te apropiai de exponate, acestea “prindeau viata” si incepeau sa se aprinda, sa iti arate efectiv cum au fost realizate diverse tehnici de filmare si efecte. Foarte foarte distractiv. Erau de asemenea multe locuri unde puteai sa te asezi, pornea cate un televizor sau computer si puteai sa te uiti la diverse documentare, dar nu aveam timp de asa ceva din pacate. Am plecat de acolo la 10 minute dupa ora de inchidere dar nu m-a dat totusi nimeni afara. Am iesit prin spate, unde eram chiar in fata unui mic golf, unde era ancorata o salupa; de cealalta parte a golfului inca se auzeau cei de la Atlanta Jazzband.



Am pornit totusi spre hotel, avand intentia de a dormi putin pana la ora 9 cand trebuia sa ma intorc la Tonhalle. Eram cam rupt de oboseala dar nu aveam de gand sa cedez in vreun fel. In drum spre hotel pe care l-am facut tot pe jos, bineinteles, am admirat zecile de motoare care au trecut pe langa mine, chopperele predominand pe acolo, printre care am vazut si cateva custom, tip American Choppers. Eram in paradisul motoarelor. Parca erau mai multe decat masinile. Oricum, masinile pe care le vedeam erau predominant Mercedes, Porche si Audi. Nu credeam ca pot sa vad 3 Porsche-uri la acelasi stop, dar s-a putut.
Ajuns la hotel, mi-am pus camera la incarcat, ceasul sa sune in doua ore si am adormit instantaneu. M-am trezit simtindu-ma mult mai bine in privinta oboselii dar parca incepuse sa ma doara capul si simteam cum ma trage o raceala. M-au cam luat emotiile dar am zis ca daca nu o bag in seama (pe raceala) poate nu ma baga nici ea. Am ajuns la Tonhalle, unde dupa ce am intrat in sala mi s-a zis ca pot sa stau oriunde este liber, nefiind vandute atat de multe bilete. Asa ca, am stat pe un loc din sectorul A cum ar veni. Un loc foarte bun, central. Dupa ce m-am asezat am admirat constructia superba a salii si bineinteles am fost uimit de marimea ei, incomparabil mai mare decat Ateneul nostru, mai modern, dar totusi nu la fel de spectaculos.




Concertul a avut 2 parti, despartite printr-o pauza. In pauza lumea a coborat in foaier care era foarte mare, si s-au servit sampanie cu piscoturi si cateva gustari. Nu prea imi venea sa cred ce se intampla pe acolo. O mare parte a celor prezenti au participat la ce mi s-a parut mie ca ar fi fost un discurs de multumire al solistei la vioara, dar asta pot doar sa deduc logic, nestiind prea multe chestii in germana. A doua parte a concertului a fost la fel de spectaculoasa ca si prima, per total fiind foarte multumit de concert si de faptul ca m-am dus. Am plecat totusi destul de obosit de acolo si inca cu suspiciunea si speranta ca nu am racit. Am trecut din nou prin pasajul cu mini-fotografii care era cu mult mai spectaculos decat ziua, toate desenele acelea fiind aprinse, si am vrut sa trec si prin centrul vechi sa vad cum e atmosfera noaptea, uitand total de faptul ca este meci de fotbal. Era extraordinar de multa lume pe acolo. Toate mesele erau ocupate, toate barurile erau pline de oameni care se uitau la meci si toata lumea era bucuroasa. Se pare ca nemtii sunt obisnuiti sa bea halbele alea de marimi colosale pentru ca din atatea mii de oameni nu am vazut pe niciunul care sa fie beat. Era asa misto atmosfera incat aproape ca vroiam sa-mi iau si eu o halba si sa ma uit la meci. Am continuat drumul spre hotel pe care am reusit cu succes sa ma ratacesc; nu stiu cum dar am incurcat strazile. Bine, si eu am facut pe desteptul si m-am dus fara sa ma uit pe harta. Orice loc arata putin altfel noaptea si iti e greu sa te orientezi, mai ales unul in care esti de doar 12 ore. Bucuros ca am ajuns, am luat o aspirina, am facut un dus si m-am bagat in pat plin de emotii pentru ce avea sa se intample maine si de cum avea de gand sa evolueze proaspat capatata raceala. Avand in vedere ca pe bilet scria ca trenul meu pleaca la 10:28, am zis ca oricum nu am timp sa fac altceva pana la ora aia, asa ca sa merg in gara de la 9:30 – 10 ca sa nu am problem cu orientarea.
Dimineata m-am trezit foarte vioi. Ma simteam bine. Asta a fost primul lucru care a contat. Am coborat sa iau micul-dejun care a fost pregatit doar pentru mine, fiind singurul din hotel. Dupa aceea, receptionera mi-a transmis faptul ca si pentru duminica seara, ar fi urmat sa fiu tot singurul client al hotelului si m-a rugat daca nu cumva as dori sa ma mut la hotelul alaturat de 4 stele, toate aranjamentele urmand sa fie facute de ea, fara ca eu sa platesc vreo diferenta. Am fost de accord, desi i-am zis ca nu sunt sigur daca o sa ajung in noaptea aceea sau a 2-a zi dimineata inapoi sa imi iau bagajul, urmand sa plec in Olanda in cateva ore. Mi-a zis ca sigur acest lucru se va putea rezolva cu cei de la celalalt hotel. Mi se parea putin complicat si imi era frica sa nu pierd timp cu asemenea formalitati. La celalalt hotel, lucrurile au fost cat se poate de simple. Eu imi pregatisem deja intr-o geanta cateva haine pe care le-am luat in Olanda dar restul bagajului urma sa ramana la hotel, lucru care a fost realizat si inteles de catre cei de la hotel fara nicio problema si care imi promisesera ca oricand as fi ajuns inapoi, chiar a 2-a zi dimineata, as fi primit macar pentru cateva ore o camera sa ma odihnesc, lucru care parea foarte ok. Am plecat spre gara linistit. La gara am incercat sa ma orientez unde gasesc peronul de pe care iau trenul, chiar daca mai aveam aproximativ o ora la dispozitie. Cand m-am dus la informatii sa intreb, mi s-a zis ca trenul meu urmeaza sa plece in 9:50 dar trebuie sa ma duc sa ma interesez la alt ghiseu care este peronul pentru ca se schimbase. Am primit de la ei alta foaie printata, care imi explica ceva mai bine ce tren trebuie sa iau si de unde, care apoi a fost modificata cu peronul real unde sosea trenul. Deja eram derutat si putin panicat. Avusesem noroc ca m-am dus in gara cu o ora mai devreme, ca altfel pierdeam trenul. Pe peron am inceput sa intreb lumea daca stie ce tren trebuie sa iau si pe ce foaie trebuie sa ma uit ca sa inteleg unde trebuie sa schimb si cu ce. Am gasit o familie de oameni foarte draguti care au fost dornici sa ma ajute si sa ma faca sa inteleg cum sta treaba. Dupa ce am urcat, ei erau siguri ca informatiile de pe foaie erau gresite, ei folosind aceste trenuri tot timpul. Mi-au zis ca trebuie sa cobor in alta statie si sa iau alt tren care ma va duce…aaaaa !!! nu mai intelegeam nimic. Am vrut sa intreb un controlor sau ceva dar ei s-au uitat la mine si mi-au zis ca nu exista asa ceva pe acolo. Cu toate astea, am coborat odata cu ei in Monchengladbach unde am fost la informatii din nou si mi s-a zis acolo exact ce trebuie sa fac si unde toata lumea si-a cerut scuze pentru confuzia creata. Nici nu a fost nevoie sa cumpar alt bilet sau ceva de genul. Au zis ca ce am e suficient.Nemtii astia chiar se bazeaza pe incredere si bun simt. Nici controlori nu au, nici nimic. Uimitor cu adevarat. Am asteptat urmatorul tren, care m-a dus catre Hertzogenrath, care nu sunt sigur daca era in Germania sau Olanda. In Monchengladbach a coborat foarte multa lume din acel tren, tren care avea structura asemenea metroului nostru. Ce m-a mirat foarte tare a fost cantitatea enorma de sticle, cutii si butoaie de bere care ramasese in tren in momentul in care m-am urcat eu. Incredibil, dar pana la urmatoarea statie, adica in aproximativ 10 minute, o doamna a strans intr-un sac enorm de gunoi tot si trenul arata ca nou. Pe drum am admirat peisajele pe care le avea de oferit acea zona (Germania-Olanda) si asteptam sa ajung in Hertzogenrath. Am fost singurul care a coborat acolo si nu mai era NIMENI in toata gara. Totul era inchis, inclusiv informatiile. Nu era nimeni.



Trebuia sa bata vantul si sa treaca peste sine un balot din ala de spini ca in vestul salbatic si era ok. M-am gandit sa ma panichez iar dar am zis sa pastrez putina panica si pentru mai tarziu ca poate am nevoie. Am respectat ce scria pe foile printate si se pare ca a fost ok. Dupa vreo 20 minute am mai vazut un om pe acolo asa ca mi-am dat seama ca nu venise sfarsitul lumii acolo totusi. In inca 10, a venit si trenul meu. A fost un drum de 15 minute pana in Langraaf pe care cred ca daca nu prindeam trenul, puteam sa il fac si pe jos tinand cont ca aveam vreo 5-6 ore la dispozitie pana la concert. Initial, m-am gandit foarte serios sa fac asta, pentru ca imi era putin frica sa iau un tren gresit. Totusi, eram undeva intre 2 tari straine si habar nu aveam cum sa ajung in Landgraaf.