3. On the Run

Stiu ca pana sa ma apuc sa ascult, aveam deja de ceva timp P*U*L*S*E-ul din 1994. Pe 2 CD-uri, tot concertul video la o calitate mediocra spre proasta. Destul de proasta pentru a-si pierde cam tot farmecul si magia. Oricum, pentru un necunoscator ca mine nu avea ce farmec sa isi piarda. Am vrut sa ma uit la el de cateva ori dar nu am reusit niciodata sa ajung la CD-ul 2. Mi se parea pur si simplu plictisitor. Dupa aceea am refuzat sa il vad la calitatea terifianta la care era pe CD-urile acelea si la un an si ceva dupa aceea a reaparut pe piata intr-o varianta de 2 DVD-uri remasterizat, re-toate alea. Continui sa consider ca este cel mai tare concert live pe care l-am vazut pana acum si va ramane asa pana la proba contrarie. E un concert care pe cat de bun e, pe atat de greu este sa il vezi. Cred ca il am de mai bine de 3 ani si in tot timpul acesta l-am vazut doar de 3 ori si de fiecare data a fost o ocazie deosebita.
Am capatat o pasiune foarte mare pentru muzica lor, putin fanatica poate. Se pare ca e ceva cu adevarat deosebit cand descoperi asa o muzica incredibila. Am aflat cate ceva despre ei intamplator si nu mi-a trebuit mult sa ma apuc sa caut si eu si mai multe despre istoria lor si sa vad cateva documentare despre ei, despre albume. Bineinteles am vazut (si am) reprezentatia pe care au avut-o la Pompei, in amfiteatrul acela roman superb, unde au cantat in principal piesele de pe noul lor album de atunci, Meddle. Incredibil , bineinteles. Intre piese erau intercalate scurte interviuri cu ei. Am o prietena de vreo 17 ani, cam aceeasi varsta pe care o aveam si eu cand am vazut Pompeii si imi zicea cat de socata a ramas dupa ce a vazut si ea cat de deosebita a fost reprezentatia. Este “mind-blowing“ cu adevarat. Dupa Pompeii am vazut concertul din 2002 al lui David Gilmour de la Royal Albert Hall din Londra, concert pe care l-am avut initial doar bucatele. De fapt, nu l-am avut niciodata integral. In acea perioada am inceput sa apreciez cu adevarat instrumentistii in sine, nu numai muzica lor. Ce vazusem in concertul acela, care era aproape integral mi-a placut foarte, foarte mult. Au cantat atunci alaturi de el irepetabilul Michael Kamen si Rick Wright (membru Pink Floyd), regretabil, niciunul nemaifiind printre noi acum. Un concert deosebit care m-a facut sa pierd sirul de cate ori l-am vazut. Cam atunci am inceput sa imi doresc sa il vad live pe David Gilmour.
Prima ocazie a aparut in 2006, cand, dupa ce a lansat “On an Island”, a inceput un turneu de promovare. Vestea m-a bucurat foarte mult si am inceput sa imi doresc sa ajung intr-un fel sau altul la unul din concerte. Cel mai mult mi-am dorit bineinteles sa ajung la Londra, la Royal Albert Hall, fiind impresionat de ce facuse acolo in 2002. Nu ma asteptam sa reusesc dar se pare ca un prieten de familie a sunat in Londra cu 2 luni inainte de concert, ca sa afle daca as putea sa merg si mai ales daca mai erau bilete. Biletele erau epuizate din cate se stia. Oricum ar fi fost destul de complicat de ajuns pentru ca eram inca minor si mi se pare ca oricum in UK trebuia sa mergi cu viza, pe care as fi primit-o fara probleme insa ar fi durat ceva timp si era putin probabil sa reusesc sa rezolv toate formalitatile astea tampite la timp.
Prin aprilie 2007, Roger Waters, unul din membrii fondatori, bass-istul si vocalul pe unele albume ale Pink Floyd, era inca in turneul de celebrare a 30 de ani de la lansarea The Dark Side Of The Moon din 1973. Concertul era peste tot ridicat in slavi pentru spectaculozitate. Nu am fost niciodata un mare fan Roger Waters, pot sa recunosc, dar multi il considerau mai important decat David Gilmour in istoria Pink Floyd. Surpriza a venit atunci cand turneul a ajuns si prin Ungaria urmand sa aiba un concert prin aprilie. Una peste alta, ideea e ca nu am avut cum sa merg. Problemele erau multiple, dar probabil cea mai mare a fost lipsa mea de hotarare; probabil nici nu as fi avut banii necesari in momentul acela. Multi din tara s-au dus fiind atat de aproape si au venit dati peste cap; lucru care m-a cam suparat, fiind a 2-a oara cand am ratat un concert pe care mi-l doream atat de mult.
Oftica mai mare a venit in septembrie cand David Gilmour a lansat DVD-ul cu concertul de la Royal Albert Hall din 2006 – Remember That Night. Am avut facuta pre-comanda cu vreo 2 luni inainte, i-am nenorocit la cap pe cei de la Muzica cu un an inainte cand lansarea era doar un zvon. Dupa lupte seculare, l-am primit la doar 2 zile de la lansarea oficiala in Anglia. Am venit acasa intr-o fuga nebuna si timp de 5 ore m-am uitat la un concert pur si simplu extraterestru, plus bineinteles la toate live-urile din turneu, interviuri si cate si mai cate sunt pe DVD-urile acelea. Nu imi venea sa cred ce concert am ratat. Simplul fapt ca a existat o sansa sa fiu acolo, la un asemenea concert, m-a intristat groaznic. Surpriza enorma a venit in momentul in care au cantat Echoes. Citisem pe net ca au cantat Echoes in tot turneul dar parca nu imi venea sa cred, dorind atat de mult sa vad piesa cantata live si stiind ca nu exista niciun live oficial al ei, in afara celui de la Pompei. Rick a fost in acest turneu tot concertul pe scena si bineinteles ca a fost o prezenta celebrata si ovationata de catre publicul doritor sa vada cat mai multi membri Pink Floyd cantand pe aceeasi scena. Intr-un interviu de pe DVD, baietii povestesc despre readucerea piesei pe scena intr-o reprezentatie spectaculoasa; Rick spunea ca nu a mai folosit orga pe care a cantat Echoes in cadrul albumului Meddle de zeci de ani si ca acum a trebuit sa o scoata de la naftalina.
Cinci luni mai tarziu si dupa multe vizionari ale acelei nopti memorabile din Londra, am inceput sa gasesc pe net, cum ca Roger Waters ar face din nou un mic turneu, probabil ultimul, cu Dark Side Of The Moon. Instantaneu am zis : VREAU !!! Era un turneu destul de mic; vreo 10-15 concerte prin Europa in locatii in care nu mergea in niciun caz pentru prima data. Dupa cateva zile de documentare, am fost gata sa ma hotarasc sa fac un drum pana in alta tara pentru a vedea un concert despre care toata lumea vorbea ca ar fi incredibil. Vazusem pana si la televizor, gasisem si pe net live-uri din turneu si chiar parea sa fie ceva deosebit. Am reusit sa ma hotarasc ca cel mai bine, convenabil si misto ar fi sa il vad in Olanda. Concertul era duminica seara, 11 mai, deci nu as fi pierdut prea multe zile. La cateva zile dupa, pe 14 mi se pare avea concert si in Danemarca dar ma hotarasem deja si am zis ca gata, asta e, o fac ! Decizia mea nu ar fi fost suficienta dar am avut si sustinerea parintilor care initial ar fi trebuit sa vina si ei cu mine. Din pacate tata era plecat in tara in perioada aceea, iar mama vroia sa fi stat mai mult. Eu programasem totul astfel incat sa fie cat mai rapid si cu cat mai putine cheltuieli, neavand astfel timp de plimbari si altele. Planul meu era un drum cu avionul pana in Amsterdam si apoi unul cu trenul pana in Landgraaf, orasul in care se tinea concertul. Plecat duminica dimineata, revenit in tara luni la pranz cel tarziu. Bineinteles ca socoteala mea a fost total data peste cap de agentia de turism, si aici tin sa ii multumesc mamei unui bun prieten care m-a ajutat cu toata nebunia asta cu deplasarile si ce a mai fost nevoie, care mi-a sugerat alte variante. Landgraaf era cam departe de Amsterdam, era cam in cealalta parte a tarii mai precis si nu era avantajos deloc sa ma duc pana acolo si apoi sa mai fac juma de zi cu trenul. Avand in vedere ca orasul se afla la cativa zeci de kilometri de granita vestica a Germaniei, si foarte aproape de Dusseldorf, propunerea a fost sa ma duc in Dusseldorf si de acolo sa iau trenul, distanta fiind semnificativ mai mica. M-am uitat si eu pe harta si asa parea sa fie. Asa ca am acceptat sa merg acolo de sambata dimineata si sa plec luni seara, avand 2 zile in plus, fata de ce ma asteptam eu, de stat prin Germania. Biletul de concerte deja il aveam la cateva zile dupa ce am hotarat sa plec. Neavand card, a fost cumparat de tatal unei prietene care stia cum se procedeaza. A 2-a zi l-am primit deja pe mail. Trebuia doar printat.
Am incercat ceva timp sa gasesc pe cineva cu care sa merg, dar se pare ca pentru multi a fost prea multa cheltuiala, prea putin timp de hotarare sau prea putin interes. Nu m-a deranjat asa tare lucrul asta. Eu am zis de la inceput ca e un lucru pe care vreau si trebuie sa il fac. Devenisem prea mare fan Pink Floyd si pasionat de concerte ca sa ratez asa un concert doar pentru ca nu aveam cu cine sa merg. Imi amintesc ca dadusem attend pe last.fm la concertul din Landgraaf si l-am intrebat pe un tip care era din Olanda despre cum e vremea pe acolo si cum e locatia. A zis ca locatie e superba, concertul e magnific si chiar merita sa merg; el il vazuse anterior; iar vremea e foarte schimbatoare si ca probabil o sa ploua, pentru ca in perioada aceea la 2 zile cam ploua. A fost dragut tipul si i-am multumit pentru primele informatii pe care le primisem despre eveniment.