4. Time

Lunile au trecut, mai ales februarie, martie si aprilie ce au trecut ca un uragan. Aveam deja totul aranjat si eram gata sa plec pe 10 mai, sambata dimineata, spre Germania. Zilele dinaintea plecarii au fost incredibil de agitate. Incepuse sa mi se para absolut incredibil ca eu chiar fac chestia asta. Si mai neplacut incepuse sa devina faptul ca incepusem sa regret si sa imi fie putin frica de faptul ca ma duc singur. Dar si de asta au avut grija parintii si prietenii mei sa ma scape. Joi noaptea aveam deja emotii si o groaza de griji legate de ce o sa fac pe acolo si cum o sa ma descurc, plus ca am avut de lucru la un proiect pentru facultate, stiind ca nu o sa am cum sa fac ceva la el in weekend. Am inceput prost cu somnul. Vineri seara bineinteles ca m-am ocupat de bagaje, m-am asigurat impreuna cu mama ca am cam tot ce imi trebuie la mine si am facut tot posibilul sa nu uit ceva pe acasa, cum in general fac; mai ales ceva important, ca sa nu mai zic vital. Am incercat sa dorm macar putin in noaptea aia, dar nici nu puteam sa inchid ochii. Eram coplesit de ganduri, griji, bucurie, extaz. Avand in vedere ca pe la 3 si ceva trebuia sa plec spre aeroport, am decis ca nu are niciun sens sa mai incerc sa dorm. Asa ca am inceput sa caut pe net toate informatiile posbile despre Dusseldorf. Navigand pe diverse site-uri, am vazut ca nu prea aveam cum sa ma plictisesc. Exact in weekendul acela erau 2 mari festivaluri : Festivalul de Jazz si Schumanfest. Jazz si muzica clasica. WOW. Superb. Nu imi venea sa cred ce noroc aveam. Mi-am deschis pe PDA un document unde mi-am notat toate locatiile si trupele care aveau sa concerteze prin oras, detaliile despre locatia unde avea loc Schumanfest si mi-am marcat pe harta locurile unde aveau loc evenimentele. Entuziasmul mi-a crescut exponential. Daca tot cautam locatii de vizitat, mi-am marcat si cateva muzee pe care as fi putut sa le vizitez desi eram constient ca marcasem mult prea multe chestii pentru o zi jumate de stat pe acolo. Dar mai bine mai multe decat prea putine am zis. Nici nu am apucat bine sa termin de citit una-alta pe net ca s-a facut ora 3. Am plecat.
Ma asteptam ca la aeroport sa fie destul de complicat cu plecarea, cu bagajele cu toate formalitatile, rezervarea, biletele, dar a fost mult mai simplu decat m-am asteptat. De fapt, a fost cred ca prea simplu si mult prea rapid totul. Fiind ajuns deja la poarta cu o ora jumate inainte, a trebuit sa astept fara a face ceva prea interesant. Ma gandeam daca nu ar fi fost mai “fun” sa fi plecat de acasa in ultima clipa si sa incep calatoria cu o aventura gen Home Alone cand fugeau de nebuni prin aeroport ca sa prinda avionul. M-am facut ca citesc The Catcher in The Rye, pentru ca imi pusesem cartea pe PDA, dar nu prea am reusit. Timpul nu a trecut asa greu parca si deja m-am imbarcat. Avand in vedere ca era un zbor Lufthansa cred ca ma asteptam sa fie un avion mai maricel, dar era destul de mic. Nu a avut vreo importanta. Peisajul de sus era incredibil iar Alpii magnifici. Diferenta de fus orar m-a facut sa ajung in Dusseldorf la ora 8 jumatate dimineata ceea ce a fost superb. Aveam fara probleme, toata ziua la dispozitie sa ma plimb. Unde sa ma plimb, ce sa fac, nu aveam idee.
In aeroport, atmosfera a fost una foarte primitoare si la prima impresie putin futurista. Aeroportul din Dusseldorf este al doilea cel mai mare aeroport din Germania si na, fiind Germania sunt si printre primii din Europa. Era incredibil de mare in comparatie cu ce lasasem in urma cu 3 ore inainte. Acoperisul de sticla inalt de vreo 7 etaje, sustinut de niste stalpi foarte, foarte mari, atmosfera de parc, cu copaci, bancute, magazine, tren suspendat ce avea statie chiar in incinta aeroportului (arata incredibil de tare dar, din pacate, nu am avut ocazia sa merg cu el). Lumina care era in aeroport te inveselea, te binedispunea si pe mine m-a si incurajat putin ca totul e ok. Daca tot am ajuns, am sunat acasa sa dau vestea si apoi am pornit.
Am zis sa nu ma aventurez, totusi, chiar de la inceput si cum nu ma interesasem cum sa ajung la hotelul la care aveam rezervare cu autobuzul am luat un taxi. Pretul drumului m-a cam dat peste cap din start dar , mi-a trecut repede. Am ajuns la hotel, un hotel mic, incadrat intr-un ansamblu de blocuri rezidentiale sau mici hoteluri pe ici-colo. Eram asteptat la hotel, avand in vedere ca dupa cate mi s-a zis eram singurul lor client pe weekendul acela. Dupa ce m-am cazat, prima mea grija a fost sa merg la gara cat mai repede ca sa vad cum rezolv sa ajung in Olanda la Lanfgraaf. Teoretic, eu ma uitasem pe net si vazusem ca sunt trenuri dus-intors toata ziua si toata noaptea deci nu ar fi fost o problema. Cu PDA-ul in mana, cu harta si cu imaginea de pe Google Earth pe care o vazusem cu o seara inainte pe net, am plecat curajos spre gara care, teoretic, era cam la 10-15 minute de hotel. Pana am invatat sa ma descurc cu orientarea cu PDA-ul, am lungit drumul la vreo jumatate de ora. Parintii mei imi zisesera ca pentru a evita sa stau la coada la bilete, as fi putut sa-mi cumpar singur, de la un automat de bilete care se foloseste foarte usor. Nu am reusit sa il folosesc. Am rezolvat problema cu biletul de tren in mod clasic dar, deja treaba se complica. Mi se explica ca trebuie sa schimb trenul in alta gara si nu prea intelegeam eu asa bine sistemul lor. Pe cat de mare, pe atat de inutil era biletul ala. Detaliile efective despre traseu erau scrise pe o foaie separata. Vestea proasta a fost ca ce gasisem eu pe net, adica faptul ca sunt trenuri din ora in ora si dus si intors, era total fals. Astfel, ultimul tren care pleca din Landgraaf spre Dusseldorf era pe la ora 22:15 ceea ce era absolut magnific, avand in vedere ca pe la 23:00 in cel mai bun caz s-ar fi terminat concertul. Am incercat sa nu imi fac prea mari emotii, desi cam trebuia. Am zis ca ma descurc eu cumva. Aveam bilet de dus, asta conta cel mai mult, puteam sa ajung acolo.
Avand inainte toata ziua, caracterizat fiind de un entuziasm debordant, i-am dat drumul prin oras. Prima mea tinta era Tonhalle, sala de concerte la care avea loc Schumanfest. Ca sa ajung acolo trebuia sa parcurg cam tot centrul istoric ceea ce nu putea decat sa ma bucure. Inca de pe drumul de la aeroport, am remarcat ca peste 90% din cladirile de pe acolo erau de maxim 4-5 etaje, total contrar asteptarilor mele de a vedea un oras plin de blocuri turn si de zgarie-nori monstruosi de sticla. Printre primele lucruri pe care le-am remarcat a fost prezenta perpetua a bisericilor catolice. Edificii arhitectonice superbe, care apareau enorme printre micile blocuri si case din jurul lor.