8. Imaginatie

Acesta este un top 10 al celor mai bune conferinte pe care le-am vazut pe TED. Mai multe detalii aici.


Stiu ca iar a trecut mult timp de cand nu am mai scris, desi am promis ca voi scrie constant, de dragul acestui top. Au trecut aproape 4 luni de zile si s-au intamplat multe de atunci. Cel mai important lucru, care trebuie si mentionat, avand legatura cu acest top in mod direct, este faptul ca am fost la TEDx Bucharest 2010. A fost o realizare foarte mare pentru mine, avand in minte de mult timp sa fac acest lucru, mai exact de cand a fost prima oara TEDx la noi, acum vreo 2 ani mi se pare si inca nu stia prea multa lume ce e aia TED. Nu a fost la foarte mult timp dupa ce am descoperit eu TED, inca nu o sa iti spun cum. Am ajuns la TEDx, dintr-un mare noroc. Pentru eveniment era nevoie de o gramada de voluntari care sa se ocupe de toate lucrurile care trebuiau organizate acolo in ultimele zile dinaintea evenimentului si mai ales in timpul evenimentului (multumesc Corina pentru info). Eu auzisem si vazusem in Money Express ca o sa aiba loc din nou TEDx pe 15 octombrie dar nici nu m-am interesat sa aflu prea multe despre el, pentru ca data trecuta cand am zis ca fac tot posibilul sa merg, am aflat ca tot posibilul e imposibil, deoarece exista o preselectie a inscrisilor, care oricum daca sunt admisi trebuie sa plateasca o taxa de 100$ pentru participare. Asa ca nu as fi dat 100$ pentru niste conferinte despre care nu as fi fost sigur ca sunt extraordinare. Dar, avand ocazia sa merg ca voluntar a fost un cadou extraordinar, chiar daca initial ni s-a zis tuturor ca probabil nu vom putea participa la toate conferintele.

Cu toate astea, am avut noroc si am facut parte din echipa tehnica, ramanad in sala sa ajut cu tot ce am putut pe tot parcusul zilei, ceea ce a fost extraordinar. Am invatat cateva chestii misto, am cunoscut oameni de treaba si am vazut niste conferinte extraordinare. A fost interesant ca i-am vazut pe cei mai multi dintre speakeri cu o seara inainte, cand au facut repetitiile, au verificat prezentarile si s-au acomodat cu scena, si a fost tare ca unele conferinte au fost mult mai interesante la repetitii, atunci nefiind presati de timp, ducand conferinta pana la chiar mai mult de 30 minute (iar la TED in general maximul e de 18) – a doua zi, toate au fost scurtate incat sa se incadreze cat mai bine in timp, desi cei mai multi tot nu au reusit. Una peste alta, a fost un eveniment extraordinar, la care m-am bucurat enorm sa fiu prezent, experienta pe care sper sa o mai repet cat de curand. De curand, conferintele au fost postate si pe site-ul TEDx Bucharest, asa ca, daca te pasioneaza intra pe http://www.tedxbucharest.com/2010/speakers/#fixed (cateva din preferatele mele au fost Oana Pellea, Roland Hermann, Nik Halik, Mihai Panaitescu).

A fost o introducere mai lunga, dar a fost pe aceeasi tema ca si topul.
James Cameron este producator, regizor, scenarist si inovator in industria cinematografica. Este foarte cunoscut pentru productiile lui extraordinare si intotdeauna deosebite si nemaivazute in materie de efecte speciale.
In discursul lui, James Cameron vorbeste despre curiozitate si imaginatie, care i-au fost calauze.

Curiozitatea este una din insusirile care ma caracterizeaza. Dintotdeauna am fost curios sa stiu. Am vrut mai multa informatie, mai mult totul. Pana sa merg la scoala, care a reusit cu mare mare succes sa imi distruga o groaza din calitatile mele; nu aveam limite in general si chiar simteam ca pot sa fac de toate, asta fiind dovedit de faptul ca eram omniprezent pe la Palatul Copiilor unde am facut cam tot ce am vrut si tot ce mi s-a permis ca varsta. Am mai povestit cu siguranta cate ceva despre asta. Scoala in schimb te introduce intr-un regim de concurenta de mizerie. Te priveaza de la prietenie, care devine cu timpul din ce in ce mai greu sa o castigi, asta mai ales prin faptul ca trebuie din start sa privesti invatatoarea ca un superior. Eu nu am inteles asta. E adevarat, la Palatul Copiilor nu spuneam chiar tuturor pe nume; stiu sigur ca eram bun prieten cu Sorin (Anghel – despre care am vorbit anterior), dar nu numai cu el – era ceva general sa fim prieteni cu profesorii de acolo, atmosfera era una total relaxata. Adica, aveam teme pentru acasa – dar erau justificate – nu puteai sa faci pian fara sa exersezi acasa, nu? In scoala, esti introdus in sistemul ierarhic de catre invatatoare care iti e superior clar si seful sefilor, the master of disaster – directorul aka directoarea la mine la scoala. Ce m-a deranjat in treaba asta? Faptul ca nu exista libertate de exprimare, faptul ca toata lumea este plasata la un moment dat pe un loc anume , faptul ca nu esti ascultat, decat cu foarte mici exceptii si oricum parerea ta este ignorata si aruncata la cos in final, esti amenintat in mod constant ca daca nu inveti, daca nu esti cuminte, daca nu scrii frumos, daca nu tii mainile la spate, vei fi pedepsit intr-un mod sau altul, ori ca iti da nota mai mica, ori ca iti da cu rigla peste mana, ori ca o cheama pe mama ori ca, si asta este de departe my personal favourite, te duce la director!!! Daca auzi ca te duce la director, e clar frate, te da afara din scoala, acasa te dau afara din casa parintii, o sa fii renegat, sa ajungi sa cerseti langa piata sau in gara si cele mai negre scenarii posibile. Pai mie chestia asta imi suna a dictatura. Si nimeni nu poate nega ca cele insirate mai sus nu sunt adevarate. Si noi, pentru ca suntem indeajuns de fraieri la 7-10 ani, credem ce zice femeia aia si chiar credeam ca directoarea e un fel de monstru epic care joaca cu coduri. Si uite asa, tot sistemul asta tampit, persista si in generala si in liceu si cel mai rau si in facultate. Treaba e ca, prin liceu asa, incepi sa te prinzi ca e o mare cacealma si ca toata treaba cu „te spun...” si „te duc...” si „iti fac...” e mare parte vrajeala. Maaaaare vrajeala. Sunt si exceptii, dar aia sunt profii extremisti pe care nu ii iau in considerare. Prietenii stiu la ce ma refer cand zic „Te duc la director?” – „Hai la director!”.

Nu a fost chiar off topic ce am zis. Are legatura cu imaginatia si de faptul ca suntem privati de la a ne imagina lucruri in mod liber.
Ai mei m-au lasat sa fac o groaza de chestii misto cand eram mic, pe care alti copii nu au avut voie. Asa ca am vazut multe filme, care nu erau tocmai pentru copii, mult mai devreme decat altii, si aici ma refer bineinteles la filmele de actiune, thriller chiar si horror putin. Stiu sigur cat de impresionat am fost de Terminator cand l-am vazut. Nu ma mai satura bunul Dumnezeu, asa ca mi-a zis o prietena recent legat de... total altceva. Imi amintesc ca auzisem la un moment dat ca a aparut si Terminator 2 si am vazut secvente din el, erau secvente din trailer si am fost uimit, socat cand le-am vazut, dar nimeni nu il avea (pe caseta video bineinteles) si nu puteam sa fac rost de el de niciun fel. A aparut intr-un final la TV mi se pare si m-am bucurat de el ca de un super cadou de Craciun.

Un lucru care in copilarie mi-a fortat imaginatia catre noi limite a fost fara discutie LEGO. Sa zicem ca de Terminator ma mai satura bunul Dumnezeu, dar de LEGO nu... chiar nu. Eram (si inca sunt) vrajit de LEGO. Primul LEGO pe care l-am primit a fost la 3-4 ani de la Mos Craciun. A fost un soricel rosu din vreo 6-7 piese. A fost un inceput lent dar sigur. In anii ce au urmat mi-am tot cumparat din cand in cand pe masura posibilitatilor cate un LEGO, pentru ca erau foarte scumpe si nu prea imi permiteam. Dar una peste alta am reusit sa am un numar suficient de piese pentru a putea face cam tot ce imi doresc. LEGO nu are limite. Asta este ceva absolut extraordinar. Poti crea, poti inventa, poti merge in alte universuri deja existente sau mai bine, create de tine, poti evolua. Eu, si cu un vecin de-al meu, care si el avea LEGO, ne-am jucat ani si ani de zile ba la mine acasa, ba la el, si nu ne-am oprit niciodata din a crea. A fost extraordinar. Inca si acum, o data pe an imi scot cutia de LEGO, o rastorn si imi construiesc ceva, orice. Ma incanta enorm sa o fac si sunt sigur ca pe viitor ii voi cumpara copilului meu cantitati obscene de LEGO, dar stiu ca dupa ce se va duce la culcare ma voi juca si eu. Imi amintesc cat de extraordinare mi se pareau revistele promotionale LEGO. Le-am rasfoit de mii de ori. In ultimii ani cand inca imi cumparam, adica undeva prin 2000-2001, incepusera sa apara programele care includeau computerul si camere web si o groaza de chestii care ma incantau enorm.
Mi-ar fi placut sa am ceva talent la desen. Am mai zis-o? Cred ca da. Am incercat si inca incerc, dar cred ca am o problema cu proportiile. Tz – trebuie sa mai lucrez la asta.
Mai am cateva chestii de povestit pe aceeasi tema, dar le pastrez pentru alta conferinta din top. Stiu eu care.

Nu vreau sa stric placerea conferintei, dar m-au marcat cuvintele incredibile ale lui James Cameron cand a zis ca „a esua trebuie sa fie o optiune – orice se face cu un risc”. Si asta ma incurajeaza enorm in tot ceea ce gandesc, fac si imi doresc.

Read more...

Totul, dar TOTUL, se intampla cu un motiv

M-am trezit dimineata, foarte buimac. Aseara am conversat cu o prietena-tena-tena pana la orele diminetii si eram cam obosit. De fapt m-a trezit mama la 7 fara 10, pentru ca se pare ca alarma ceasului de la 6 jumatate nu am auzit-o sau am ignorat-o perfect. Am mancat ceva, mi-am verificat ghetutele, darnic mosu’ ca intotdeuna. Am plecat la scoala, fara geanta, fara caiet – doar cu 2 foi de hartie, impachetate de 2 ori si puse in buzunar si cu un pix. Total de vara. Ar fi trebuit sa am azi ore de la 8 la 10 si de la 12 la 14. De la 12 la 14 nu aveam de gand sa ma duc, din simplul motiv ca aveam examen partial la acea materie si am ales sa nu invat pentru el, pentru ca asa fac in general si pentru ca chiar nu am avut chef. Asa ca, dupa ce am terminat seminarul de la 8 la 10, am hotarat sa merg cu Vlad, un prieten de la facultate, prin oras, in diverse scopuri. El voia sa isi cumpere ceva de imbracat si creioane de carbune, eu voiam sa merg la IKEA, Carturesti, sala Dalles – plimbare. Printre altele, ambii voiam sa ne interesam daca mai gasim bilete la Steve Vai la 70 lei, niciunul din noi nevrand sa dea 150 de lei, acestea fiind singurele biletele ramase de vanzare pe eventim, si, cum toate magazinele care vand bilete la concert erau din reteaua eventim, sansele sa existe undeva locuri, erau foarte mici. Revenind, pe la 10 fara 10, ne-am hotarat sa plecam, dar eu am mai stat cateva minute de vorba cu o colega, am mai mancat niste turta dulce si, una alta, au mai trecut cateva minute.

Am plecat de la facultate si ne-am dus la social, sa isi plateasca Vlad caminul, lucru pe care si el l-a recunoscut ca fiind optional pentru ca putea sa il faca in orice alta zi. Dupa aceea, el a trebuit sa mearga la un service Philips, sau ceva de genul, pe strada Fabrica de Glucoza. Am luat de langa facultate 182 doua statii, dupa aceea, am ratat tramvaiul 5 care ducea spre zona unde era service-ul, asa ca am mers o statie pe jos, prinzand urmatorul tramvai. Am ajuns la Hotel Caro, care de fapt e un complex destul de mare de casute, pensiuni si multe altele. Zona era destul de intunecata, case nu tocmai ingrijite, noroi, mizerie, strada fara trotuar. Avand in vedere ca acolo incepea strada Fabrica de Glucoza, numarul 15 ar fi trebuit sa fie prin apropiere. Problema este ca acolo, fiind multe fabrici, zone rezidentiale in constructie, sau doar locuri foarte mari folosite sub forma de groapa de gunoi, am mers foarte mult – cam 1 kilometru cred, poate chiar mai mult de atat si dupa lupte seculare, am gasit service-ul. Vlad si-a rezolvat problema, asa ca ne-am intors la bulevard (habar n-am ce bulevard era). Aveam in gand sa mergem acum in centru la Carturesti sau la sala Dalles. Eu am pozitionat total gresit acea zona in spatiu, asa ca am crezut ca suntem undeva pe langa Baneasa, pe langa sediul Skin, unde se repara echipamentele Nikon. Am hotarat ca suntem nu foarte departe de limia lui 330 cred, masina care trebuia sa ne duca la Romana. Pe la jumatatea drumului mi-am dat seama ca locatia in care suntem nu prea are legatura cu Baneasa, dar am ajuns prin zona Aurel Vlaicu; stiam asta pentru ca am vazut cladirea Oracle si imi aminteam sigur ca o colega de facultate sta prin zona. Intre timp, Vlad m-a convins sa renunt sa merg la IKEA, lucru cu care am fost de acord, nefiind o prioritate pentru mine. Am mers in continuare, am ajuns la metrou, pe care l-am si luat spre centru. Am hotarat ca cel mai bine ar fi sa coboram la Universitate, ca sa mergem sa isi ia si el creion. Urcati fiind, ne-am schimbat decizia si cand am ajuns in statie la Romana, chiar daca era aglomerat, metroul aproape ca ne-a asteptat sa ne hotaram si sa coboram, lucru care a durat cateva secunde bune, iesind din metrou exact in ultima clipa. Ne-a distrat situatia si am urcat ca sa mergem spre Carturesti.

In drum, chiar langa Carturesti, ne-am oprit la Germanos sa intrebam de bilete la Steve Vai. Exact cum am zis si eu, fiind toate magazinele in aceeasi retea, aveau disponibile tot numai bilete la 150 de lei. Nicio problema; eu deja imi cam luasem gandul sa merg, desi mi-ar fi placut totusi destul de mult. Eram putin indecis daca merita sa dau totusi 150 lei. Vlad oricum nu avea de gand. Am intrat in Carturesti si am inceput sa ne plimbam la parter; am aruncat ochii pe diverse carti, ne-am uitat ceva timp pe la CD-uri si box-set-uri. L-am lasat pe Vlad in camera aceea cu multe carti de arta, si m-am dus la bilete, fara prea mari sperante. Am zis ca totusi merita sa intreb. Nu pierd nimic. Raspunsul a fost surprinzator, si anume ca au bilete si la 40 si la 70 si la 150 de lei. Exceptional!! Culmea, aveau ultimele doua bilete la loja, adica exact unde voiam eu sa stau, fiind cea mai buna pozitie. Am cumparat bilete si, deodata, ziua parea mult mai buna. Am continuat sa ne plimbam pe acolo, am urcat la etaj de unde si-a luat Vlad un ceai si ulterior si in mansarda unde am cam pierdut timpul uitandu-ne pe la toate cadourile, cartile si ciocolatele pe care le aveau. Vlad a pus ochii pe un vin din 2001, eu pe niste carti si DVD-uri. Destul de clasic. Am coborat, cu gandul de a pleca spre Dalles. A mai durat ceva timp pana a platit el ceaiul, timp in care eu m-am uitat prin ceainarie la alte cadouri, fiind putin dezamagit ca ceainaria este inchisa. A termina si Vlad de platit asa ca am plecat.

Chiar la intrarea in Carturesti, erau niste baieti care lipeau pe acolo postere cu Steve Vai. Eu fiind cersetorul sef la postere si vazand mai ales ca sunt noi-noute, i-am rugat pe baieti sa imi dea si mie unul daca se poate, urmand ca si Vlad sa faca acelasi lucru. Au fost foarte draguti si nici macar nu ne-au cerut bani pe ele, avand destule in plus. Am iesit din Carturesti, am coborat treptele cu posterele inca desfacute, urmand ca Vlad sa le ruleze. Eu eram cu o treapta mai sus decat el, uitandu-ma spre cinema Patria, Vlad fiind exact in fata mea, adica exact cu spatele la cinema Patria, realizand procesul de rulare a posterelor, la care era foarte concentrat. Eu, am ridicat ochii peste umarul lui, si in urmatoarea optime de secunda m-am blocat, neputand sa zic absolut nimic pentru urmatoarele 3 secunde. Exact in momentul in care am ridicat ochii, STEVE VAI tocmai traversase strada de la cinema Patria si venea fix spre mine. In prima secunda nu mi-a venit sa cred asa ca l-am studiat extrem de bine. Dar era indiscutabil. Nu ai cum sa il confuzi pe Steve Vai cu nimeni. Este clar unic. EL ERA. Vlad...era ocupat. Am vrut sa ii zic ceva dar pur si simplu nu imi venea sa cred cine vine spre mine, asa ca un am putut. M-am uitat la Steve, i-am zambit si mi-a zambit si el. (HAHAHAHAHAHA). Dupa ce a trecut de mine, am capatat ceva glas si i-am zis si lui Vlad ca tocmai a trecut pe langa noi Steve Vai. El a zis foarte mirat : CE!?!?!, dupa care s-a uitat el peste umarul meu si l-a vazut de la spate si si-a dat si el seama ca...la naiba el era!!! A intrat in ceainaria de sub Carturesti, deci, era clar ca nu avea unde sa se ascunda. Am luat un pix si am zis ca ma duc sa ii cer autograf. Nu am reusit asta, pentru ca el era deja cu vreo 10 secunde inaintea mea, si era asteptat jos de ceva timp, avand loc conferinta de presa. Am coborat amandoi si spre marea noastra bucurie, nu era in niciun fel restrictionata participarea la conferinta. Un lucru extraordinar!!! Asa ca am luat un loc in spatiu si l-am ascultat timp de mai bine de jumatate de ora, pe Steve Vai, vorbind despre o multime de chestii legate si nu neaparat legate de muzica. In mare parte, primele intrebari au fost legate de muzica si albumele lui si concertul care o sa aiba loc, dar ulterior, se pare ca el avea chef de vorba foarte mult si, la intrebari legate de mesajele si felul cum compune muzica a dat niste raspunsuri extraordinare in care a intrat in detaliu in subiecte de genul religie, filosofie, istoria muzicii, univers chiar. A fost incredibil. Am ramas foarte foarte uimit de deschiderea lui, de felul in care vorbea, de cum lega tot ce spunea, de spontaneitatea lui, de micile lui glume, de modestia lui, de tot. Se vede ca este intr-adevar o personalitate deosebita cu care poti vorbi despre orice. Omul creste albine in jurul casei, a studiat muzica traditionala din nu stiu cate popoare, pentru a cauta inspiratie, a vorbit despre dorinta de a realiza ceva, despre pasiunea de a o face, despre vointa si puterea de a realiza orice, si totul fara a folosi un aer de superioritate, chiar daca este probabil undeva in top 5 al celor mai buni chitaristi in viata, chiar daca este cu adevarat printre legendele vii ale muzicii. Dupa conferinta de presa, el avea planificate 5 interviuri si tipa care era cu el a zis ca nu da autografe. El a ignorat complet ce a zis tipa, a scos markerul din buzunar si a inceput sa semneze, sa faca poze cu toata lumea si sa fie in continuare o companie foarte placuta. L-am salutat si eu si am luat autograf pe posterul tocmai obtinut de sus.

De ce am povestit atat de mult, pana sa ajung la punctul in care l-am vazut si cunoscut pe Steve Vai? Gandeste-te la TOT ce s-a intamplat inainte de momentul in care eram in fata la Carturesti si l-am vazut pe Steve. Oricare dintre momentele anterioare, orice as fi facut diferit, orice secunda pe care as fi petrecut-o in plus sau in minus undeva, nu ar fi dus la acelasi rezultat final si anume cel care mi-a facut ziua, saptamana, luna si poate chiar mai mult!!!

Astazi, 6 decembrie, l-am cunoscut pe Steve Vai.

Read more...

9. Pasiune

Acesta este un top 10 al celor mai bune conferinte pe care le-am vazut pe TED. Mai multe detalii aici.


Scott McCloud este un artist grafic, desenator de comicuri, american contemporan. El este cunoscut ca fiind un teoretician care a analizat structura si caracteristicile generale ale comicurilor si semnificatiile acestora.

Eu cred ca m-am apucat sa citesc comicuri de cand am inceput sa stiu sa citesc si am inceput sa citesc si am inceput sa citesc de cand eram destul de mic. Imi amintesc ca dupa ce am trecut de faza cu cartile de colorat, am trecut la cartile deja colorate, adica la comicuri. Primele comicuri care imi amintesc ca le-am avut, au fost Mickey Mouse. Din cate imi amintesc, in fiecare numar erau 3 episoade ca sa zic asa. In general era unul cu Donald, unul putea sa fie cu Goofy mi se pare si unul bineinteles cu Mickey. Imi placeau extraordinar de mult. Mi se pare ca aparea in fiecare saptamana cate un numar si in general le aveam cam pe toate.

Alte comicuri pe care le citeam, am impresia chiar inainte sa apara sau sa descopar Mickey Mouse, erau Pif. Pif et Hercule a fost unul din primele desene animate care au fost date pe TVR cand eram mic din cate imi amintesc si la un moment dat dupa ce au aparut desenele, a aparut si revista Pif. Stiu ca cele mai multe numere daca nu chiar toate, aveau cadou o jucarie, ceea ce era incredibil. Mult timp cand eram mic, nu se gaseau jucarii asa la orice colt de strada si mai ales nu se gaseau jucarii de calitate. Printre jucariile cadou, imi amintesc ca au fost la un moment dat bile din alea de gelatina care le aruncai pe geam si se „spargeau imprastiat” si dupa aia alunecau. Hehe – foarte distractiv – numai cand imi amintesc imi vine sa rad. Stiu ca era cu adevarat o problema daca ratam geamul si nimeream in perete. Petru ca de pe perete nu prea mai aluneca. Se lipea si se scotea destul de greu, plus ca ramanea o pata pe perete, dar si mai grav, se strica bila. Alta jucarie care mi-a ramas in minte, si am pastrat-o mult timp, a fost o mustata de Asterix. Ce desene incredibile erau Asterix si Obelix. Am pe caseta video si acum 2 filme cu ei – o sa vorbesc despre asta mai pe larg cu alta ocazie. Mustata se prindea ca un cleste de nas si era extraordinar de haioasa. Am sa fiu sincer si am sa recunosc sa nu mai stiu ce desene erau exact prin revista, dar sunt destul de sigur ca era tot sub format de comic book. Daca imi amintesc bine, revista avea si diverse jocuri in ea, dar nu mai stiu sigur.

Una din cele mai frumoase amintiri, legata de comicuri in mod indirect, porneste de la faptul ca, inainte sa merg la scoala si dupa ce m-am dus la scoala inca ceva timp, ceva ani am tot frecventat cu regularitate Palatul Copiilor, unde am invatat probabil cele mai frumoasa lururi din viata. Printre altele, am facut un curs de desen cu, urma sa aflu mai tarziu, unul din cei mai mari artisti grafici din Romania, Anghel Sorin. Un om foarte deosebit, cu care m-am distrat extraordinar de bine, chiar daca eu aveam atunci ceva in jur de 7 ani, si el avea probabil pe la 30. Stia foarte bine cum sa vorbeasca si cum sa se poarte cu copiii, pentru ca el la randul lui era un copil mai mare; era o relaxare incredibila, intr-o atmosfera de lucru senzationala. Nu avea prea multe reguli si nu ne impunea ce sa facem. Ne lasa in mare parte liberi sa desenam ce vrem dar ne sustinea si ne ajuta pe toti sa ne dezvoltam cat mai mult imaginatia si sa desenam ce simtim, indiferent de modul in care o faceam. La un moment dat stiu ca m-a lasat sa ma joc putin si cu niste materiale cu care trebuia sa faca niste masti pentru un spectacol. Incredibil !! La un moment dat, am fost cu el si am vazut colectia lui senzationala de desene, printre care si cateva bucati din diverse comicuri pe care el le facea in totalitate. Am ramas profund impresionat de ele. Am si acum de la el o copie dintr-un fragment desenat de el. Am citit pe un site mi se pare, ca a facut comicuri si pentru Franta, dar nu stiu prea multe. Sorin, pentru ca asa ii ziceam, a fost una din cele mai deosebite persoane din copilaria mea, la care am tinut foarte mult, alaturi de alti profesori extraordinari cu care am facut cursuri la Palatul Copiilor.

Mai tarziu, cand eram deja pe la scoala cred, in generala am primit de la niste rude sau prieteni de familie, 2 numere din Garfield in engleza. Tot in formatul clasic de comic book, revista avea mi se pare 2 episoade lungi si cateva pagini mi se pare cu episoade scurte, adica de 3 cadre, exact cum sunt si acum cele care apar zilnic pe site-ul Garfield pe care inca il frecventez. Stiu ca le-am citit cu adevarat si am inteles glumele cativa ani mai tarziu, cand am mai crescut.

Cele mai recente interactiuni cu comicurile au fost dupa ce am vazut filmul Sin City. Am fost vrajit de film si de...totul din el, incat m-am documentat si am aflat ca e facut dupa comicurile lui Frank Miller - o colectie de 7 romane grafice, din care am 4 din ele, 2 cumparate de la un magazin de comicuri din Germania, cand am fost la Roger Waters, si 2 din ele aduse de o prietena care a trecut prin Franta si a zis ca a vazut un magazin de comicuri si m-a intrebat ce vreau sa imi aduca – asa ca m-a surprins placut gasind si cumparandu-mi inca 2 numere. O placere extraordinara sa le citesti datorita graficii de o calitate superioara. Putin mai tarziu, am descoperit si Watchmen, tot prin intermediul filmului; roman alcatuit din 12 reviste, adica 12 capitole. Watchmen a intrat din cate stiu in topul 100 al revistei Time al celor mai bune romane scrise vreodata, si asta pe buna dreptate. Diferentele grafice dintre Sin City si Watchmen sunt radicale dar ambele imi plac foarte mult.

Era sa uit – acum 2 ani mi se pare, au aparut la noi, in limba romana, 2 volume Wolverine, de la Marvel. Le am si pe acelea si din nou mi-au placut foarte mult. Am crezut initial ca nu o sa le agreez din cauza faptului ca sunt in romana si asta mi s-a parut ca strica totul (din acelasi motiv pentru care nu imi plac desenele de pe Cartoon Network dublate – voi vorbi despre asta alta data); dar nu a fost asa – dupa primele 10 pagini, eram deja atat de mult in atmosfera incat nici nu am mai simtit ca sunt in romana. Marvel stiu sa faca treaba si chiar una foarte foarte buna – asta si pentru ca au o multime de personaje extraordinare.

Inchei si te las sa urmaresti conferinta lui Scott McCloud, in care o sa intelegi zic eu mai multe despre comicuri in general, trecand prin teoria modului lor de realizare. Unul din cele mai importante lucruri pe care le-am retinut de la el, au fost 4 principii pe care le-a enuntat referitor la cum putem sa vedem viitorul si sa facem ceva nou, original, remarcabil, chiar daca nu este ceva concret, palpabil la momentul acela.
Aceste principii sunt :
1. Invata de la toata lumea
2. Nu te lua dupa nimeni
3. Remarca modelele
4. Munceste ca naiba
Sper ca le-am tradus cat mai bine. O sa intelegi mai bine cand o sa le vezi in cadrul conferitei. In orice caz, mi se par 4 principii foarte bune de urmat, dupa care ne putem ghida orice vom face pe viitor, astfel incat sa facem o diferenta.

Read more...

10. Magie

Acesta este un top 10 al celor mai bune conferinte pe care le-am vazut pe TED. Mai multe detalii aici.


Cred ca ai auzit deja de David Blaine. Gasesti pe Youtube o groaza de filmari cu magiile lui, cu toate scamatoriile pe care le face. E un tip chiar bun la asta, chiar daca atunci cand vorbeste aproape ca ti se pare ca ori e foarte drogat ori nu mai are mult de trait. Daca iti vine sa crezi sau nu, mie initial nu prea mi-a venit, a avut ceva cu adevarat extraordinar de povestit incat a fost invitat la TED. Mai exact, a fost invitat la TEDMED, o ramura TED, axata pe discutii medicale sau legate de sanatate in orice fel.

De cand eram mic, am fost intotdeauna foarte fascinat de magie si orice semana cu asa ceva. Bineinteles ca, fiind mic, eram cu atat mai mult uimit de toate lucrurile pe care le vedeam la televizor in materie de magie. Probabil primul pe care l-am vazut si l-am apreciat foarte tare a fost David Copperfield. Cand la televizor era David Copperfield, timpul se oprea si toata lumea se uita la televizor. Ceea ce facea atunci imi placea la nebunie – eram total fascinat. Imi amintesc cum au aratat ca a facut un avion sa dispara. Stiu ca la un moment dat a facut Statuia Liberatii sa dispara. Era un iluzionist extraordinar. Dupa cativa ani de David Copperfield, nu am mai vazut foarte mult timp nimic legat de magie, sau am vazut diverse materiale nu foarte impresionante. Mai tarziu, cand eram prin generala, stiu ca a fost la televizor un serial cu un magician mascat care explica toate secretele magicienilor. A aratat foarte multe magii destul de mari care la televizor aratau impresionant si dupa aceea le explica exact cum se realizeaza si care e secretul lor. De aceea si era magicianul mascat – pentru ca era primul care divulga toate secretele. Cu toate astea, in ultimul episod si-a dat jos masca si a explicat de ce a facut ce a facut. Dupa magicianul mascat, a urmat din nou o perioada destul de lunga de liniste in materie de magie.
Acum cativa ani, baietii au revenit in forta. David Blaine, Chris Angel sunt doar cateva nume care imi vin acum in minte. Magie de strada. Asta au adus nou. Gata cu scenele, gata cu spectacolele pregatite dinainte. Oamenii umblau pe strada cu un cameraman si faceau o groaza de prostii direct pe strada, in fata oamenilor. Sincer m-au impresionat la fel de tare cum m-a impresionat David Copperfield cand eram mic. Incepusem sa inteleg ca totusi in spatele magiilor sta o smecherie, ceva aranjat, dar cand i-am vazut pe noii magicieni ca nu mai vin cu temele facute de acasa si improvizau aparent in totalitate, punandu-si toate talentele in valoare, am fost din nou uimit de puterea magiei. Imi amintesc ca unul din lucrurile pe care se insista cand erau show-urile lor, era ca scria pe ecran ca este filmarea neintrerupta ca na, sa nu zici ca a avut timp intr-o secunda cand au schimbat camerele la post-editare sa faca vreo smecherie in magie. Oricum ar fi, oamenii se descurcau foarte bine si dadeau chiar bine la televizor. Ce a facut David Blaine cu adevarat deosebit, cel putin ce eu nu mai vazusem pana atunci, a fost sa faca experimente care sa duca pana la limita rezistenta umana. A fost ingropat de viu timp de o saptamana avand doar apa, s-a inchis intr-un bloc de gheata, intr-o cutie atarnat in mijlocul orasului si alte experimente umane de enduranta de acest gen. Toate acestea au fost foarte palpitante si aparent chiar reale pentru ca aveau loc in public, in mijlocul oraselor, parcurilor, unde putea oricine sa vina sa il vada la orice ora; adica, pe scurt, nu se ducea seara cand pleca lumea „sa bage” o friptura cu piure. Omul chiar se pregatea foarte serios pentru chestiile astea.
Indeajuns de serios incat a fost la TEDMED si a explicat in detaliu ce fel de pregatire necesita realizarea unui „show” de-al lui, daca pot sa ii zic asa. Astfel a povestit, facand o trecere scurta prin cariera lui, cum a reusit sa isi tina respiratia pentru 17 minute, batand recordul mondial. A fost ceva total neasteptat. Chiar credeam ca in spatele trucurilor sale exista o explicatie stiintifica, nu o munca de luni de zile si incercari esuate.

Magia e un mare secret ascuns si bine pastrat. Orice numar de magie e impresionant si incredibil pana ii afli secretul. Dupa aceea devine banal, simplu si invechit. Chiar dupa ce am aflat secretul unui numar al lui David Blaine, care ce-i adevarat a fost mai mult decat un truc de carti, am ramas in continuare impresionat, chiar mai impresionat decat eram inainte.

Read more...