Totul, dar TOTUL, se intampla cu un motiv

M-am trezit dimineata, foarte buimac. Aseara am conversat cu o prietena-tena-tena pana la orele diminetii si eram cam obosit. De fapt m-a trezit mama la 7 fara 10, pentru ca se pare ca alarma ceasului de la 6 jumatate nu am auzit-o sau am ignorat-o perfect. Am mancat ceva, mi-am verificat ghetutele, darnic mosu’ ca intotdeuna. Am plecat la scoala, fara geanta, fara caiet – doar cu 2 foi de hartie, impachetate de 2 ori si puse in buzunar si cu un pix. Total de vara. Ar fi trebuit sa am azi ore de la 8 la 10 si de la 12 la 14. De la 12 la 14 nu aveam de gand sa ma duc, din simplul motiv ca aveam examen partial la acea materie si am ales sa nu invat pentru el, pentru ca asa fac in general si pentru ca chiar nu am avut chef. Asa ca, dupa ce am terminat seminarul de la 8 la 10, am hotarat sa merg cu Vlad, un prieten de la facultate, prin oras, in diverse scopuri. El voia sa isi cumpere ceva de imbracat si creioane de carbune, eu voiam sa merg la IKEA, Carturesti, sala Dalles – plimbare. Printre altele, ambii voiam sa ne interesam daca mai gasim bilete la Steve Vai la 70 lei, niciunul din noi nevrand sa dea 150 de lei, acestea fiind singurele biletele ramase de vanzare pe eventim, si, cum toate magazinele care vand bilete la concert erau din reteaua eventim, sansele sa existe undeva locuri, erau foarte mici. Revenind, pe la 10 fara 10, ne-am hotarat sa plecam, dar eu am mai stat cateva minute de vorba cu o colega, am mai mancat niste turta dulce si, una alta, au mai trecut cateva minute.

Am plecat de la facultate si ne-am dus la social, sa isi plateasca Vlad caminul, lucru pe care si el l-a recunoscut ca fiind optional pentru ca putea sa il faca in orice alta zi. Dupa aceea, el a trebuit sa mearga la un service Philips, sau ceva de genul, pe strada Fabrica de Glucoza. Am luat de langa facultate 182 doua statii, dupa aceea, am ratat tramvaiul 5 care ducea spre zona unde era service-ul, asa ca am mers o statie pe jos, prinzand urmatorul tramvai. Am ajuns la Hotel Caro, care de fapt e un complex destul de mare de casute, pensiuni si multe altele. Zona era destul de intunecata, case nu tocmai ingrijite, noroi, mizerie, strada fara trotuar. Avand in vedere ca acolo incepea strada Fabrica de Glucoza, numarul 15 ar fi trebuit sa fie prin apropiere. Problema este ca acolo, fiind multe fabrici, zone rezidentiale in constructie, sau doar locuri foarte mari folosite sub forma de groapa de gunoi, am mers foarte mult – cam 1 kilometru cred, poate chiar mai mult de atat si dupa lupte seculare, am gasit service-ul. Vlad si-a rezolvat problema, asa ca ne-am intors la bulevard (habar n-am ce bulevard era). Aveam in gand sa mergem acum in centru la Carturesti sau la sala Dalles. Eu am pozitionat total gresit acea zona in spatiu, asa ca am crezut ca suntem undeva pe langa Baneasa, pe langa sediul Skin, unde se repara echipamentele Nikon. Am hotarat ca suntem nu foarte departe de limia lui 330 cred, masina care trebuia sa ne duca la Romana. Pe la jumatatea drumului mi-am dat seama ca locatia in care suntem nu prea are legatura cu Baneasa, dar am ajuns prin zona Aurel Vlaicu; stiam asta pentru ca am vazut cladirea Oracle si imi aminteam sigur ca o colega de facultate sta prin zona. Intre timp, Vlad m-a convins sa renunt sa merg la IKEA, lucru cu care am fost de acord, nefiind o prioritate pentru mine. Am mers in continuare, am ajuns la metrou, pe care l-am si luat spre centru. Am hotarat ca cel mai bine ar fi sa coboram la Universitate, ca sa mergem sa isi ia si el creion. Urcati fiind, ne-am schimbat decizia si cand am ajuns in statie la Romana, chiar daca era aglomerat, metroul aproape ca ne-a asteptat sa ne hotaram si sa coboram, lucru care a durat cateva secunde bune, iesind din metrou exact in ultima clipa. Ne-a distrat situatia si am urcat ca sa mergem spre Carturesti.

In drum, chiar langa Carturesti, ne-am oprit la Germanos sa intrebam de bilete la Steve Vai. Exact cum am zis si eu, fiind toate magazinele in aceeasi retea, aveau disponibile tot numai bilete la 150 de lei. Nicio problema; eu deja imi cam luasem gandul sa merg, desi mi-ar fi placut totusi destul de mult. Eram putin indecis daca merita sa dau totusi 150 lei. Vlad oricum nu avea de gand. Am intrat in Carturesti si am inceput sa ne plimbam la parter; am aruncat ochii pe diverse carti, ne-am uitat ceva timp pe la CD-uri si box-set-uri. L-am lasat pe Vlad in camera aceea cu multe carti de arta, si m-am dus la bilete, fara prea mari sperante. Am zis ca totusi merita sa intreb. Nu pierd nimic. Raspunsul a fost surprinzator, si anume ca au bilete si la 40 si la 70 si la 150 de lei. Exceptional!! Culmea, aveau ultimele doua bilete la loja, adica exact unde voiam eu sa stau, fiind cea mai buna pozitie. Am cumparat bilete si, deodata, ziua parea mult mai buna. Am continuat sa ne plimbam pe acolo, am urcat la etaj de unde si-a luat Vlad un ceai si ulterior si in mansarda unde am cam pierdut timpul uitandu-ne pe la toate cadourile, cartile si ciocolatele pe care le aveau. Vlad a pus ochii pe un vin din 2001, eu pe niste carti si DVD-uri. Destul de clasic. Am coborat, cu gandul de a pleca spre Dalles. A mai durat ceva timp pana a platit el ceaiul, timp in care eu m-am uitat prin ceainarie la alte cadouri, fiind putin dezamagit ca ceainaria este inchisa. A termina si Vlad de platit asa ca am plecat.

Chiar la intrarea in Carturesti, erau niste baieti care lipeau pe acolo postere cu Steve Vai. Eu fiind cersetorul sef la postere si vazand mai ales ca sunt noi-noute, i-am rugat pe baieti sa imi dea si mie unul daca se poate, urmand ca si Vlad sa faca acelasi lucru. Au fost foarte draguti si nici macar nu ne-au cerut bani pe ele, avand destule in plus. Am iesit din Carturesti, am coborat treptele cu posterele inca desfacute, urmand ca Vlad sa le ruleze. Eu eram cu o treapta mai sus decat el, uitandu-ma spre cinema Patria, Vlad fiind exact in fata mea, adica exact cu spatele la cinema Patria, realizand procesul de rulare a posterelor, la care era foarte concentrat. Eu, am ridicat ochii peste umarul lui, si in urmatoarea optime de secunda m-am blocat, neputand sa zic absolut nimic pentru urmatoarele 3 secunde. Exact in momentul in care am ridicat ochii, STEVE VAI tocmai traversase strada de la cinema Patria si venea fix spre mine. In prima secunda nu mi-a venit sa cred asa ca l-am studiat extrem de bine. Dar era indiscutabil. Nu ai cum sa il confuzi pe Steve Vai cu nimeni. Este clar unic. EL ERA. Vlad...era ocupat. Am vrut sa ii zic ceva dar pur si simplu nu imi venea sa cred cine vine spre mine, asa ca un am putut. M-am uitat la Steve, i-am zambit si mi-a zambit si el. (HAHAHAHAHAHA). Dupa ce a trecut de mine, am capatat ceva glas si i-am zis si lui Vlad ca tocmai a trecut pe langa noi Steve Vai. El a zis foarte mirat : CE!?!?!, dupa care s-a uitat el peste umarul meu si l-a vazut de la spate si si-a dat si el seama ca...la naiba el era!!! A intrat in ceainaria de sub Carturesti, deci, era clar ca nu avea unde sa se ascunda. Am luat un pix si am zis ca ma duc sa ii cer autograf. Nu am reusit asta, pentru ca el era deja cu vreo 10 secunde inaintea mea, si era asteptat jos de ceva timp, avand loc conferinta de presa. Am coborat amandoi si spre marea noastra bucurie, nu era in niciun fel restrictionata participarea la conferinta. Un lucru extraordinar!!! Asa ca am luat un loc in spatiu si l-am ascultat timp de mai bine de jumatate de ora, pe Steve Vai, vorbind despre o multime de chestii legate si nu neaparat legate de muzica. In mare parte, primele intrebari au fost legate de muzica si albumele lui si concertul care o sa aiba loc, dar ulterior, se pare ca el avea chef de vorba foarte mult si, la intrebari legate de mesajele si felul cum compune muzica a dat niste raspunsuri extraordinare in care a intrat in detaliu in subiecte de genul religie, filosofie, istoria muzicii, univers chiar. A fost incredibil. Am ramas foarte foarte uimit de deschiderea lui, de felul in care vorbea, de cum lega tot ce spunea, de spontaneitatea lui, de micile lui glume, de modestia lui, de tot. Se vede ca este intr-adevar o personalitate deosebita cu care poti vorbi despre orice. Omul creste albine in jurul casei, a studiat muzica traditionala din nu stiu cate popoare, pentru a cauta inspiratie, a vorbit despre dorinta de a realiza ceva, despre pasiunea de a o face, despre vointa si puterea de a realiza orice, si totul fara a folosi un aer de superioritate, chiar daca este probabil undeva in top 5 al celor mai buni chitaristi in viata, chiar daca este cu adevarat printre legendele vii ale muzicii. Dupa conferinta de presa, el avea planificate 5 interviuri si tipa care era cu el a zis ca nu da autografe. El a ignorat complet ce a zis tipa, a scos markerul din buzunar si a inceput sa semneze, sa faca poze cu toata lumea si sa fie in continuare o companie foarte placuta. L-am salutat si eu si am luat autograf pe posterul tocmai obtinut de sus.

De ce am povestit atat de mult, pana sa ajung la punctul in care l-am vazut si cunoscut pe Steve Vai? Gandeste-te la TOT ce s-a intamplat inainte de momentul in care eram in fata la Carturesti si l-am vazut pe Steve. Oricare dintre momentele anterioare, orice as fi facut diferit, orice secunda pe care as fi petrecut-o in plus sau in minus undeva, nu ar fi dus la acelasi rezultat final si anume cel care mi-a facut ziua, saptamana, luna si poate chiar mai mult!!!

Astazi, 6 decembrie, l-am cunoscut pe Steve Vai.