Sighisoara Blues Festival 2011 - partea a III-a -

Dimineata, desi era pus ceasul sa sune, undeva pe la 9, pentru a ma trezi la micul dejun, m-am trezit destul de linistit pe la 10. Nu stiu ce s-a intamplat, dar cred ca am inchis alarma de la ceas fara sa-mi amintesc macar. Fiind tarziu, m-am schimbat numaidecat, si la 10 si 8-10 minute eram deja jos – chiar nu voiam sa ratez micul dejun, era pacat. In jumatate de ora, eram deja adormit. Am iesit putin pe la 2 sa ma plimb si sa prind cateva poze cu ninsoarea superba pe vremea extraordinar de calda de afara. A meritat, bineinteles. O plimbare printre casele vechi, pe strazile goale, pe ninsoarea aceea superba, respirand acel aer curat, era exact ceea ce imi promisese Sighisoara. Nu a durat mult si s-a inserat. Am coborat sa iau cina, inainte de concert si am avut placuta surpriza sa il vad la masa alaturata pe Raul Kusak. Eram in RAI. Era clar ca nu venise doar pentru spectacol, ci avea de gand sa cante, chiar daca era numai la jam session, dar ma gandeam sa il rog mai tarziu sa imi semneze discul cumparat in prima zi, mai ales ca era si Vali Racila pe acolo.

Ganduri de la fata locului :
Ziua 2 de festival. "Ladies night" astazi, alaturi de Diane Blue si Davina and The Vagabonds. Atmosfera incepe sa devina din ce in ce mai incitanta - Diane Blue a facut un preview aseara la ce sa ne asteptam. Si cum ieri abia s-au incalzit, ma astept ca azi sa plecam de la jam session direct la micul dejun. Sa fie BLUES !!!

Cum ziceam, a doua zi a fost Ladies Night, conform traditiei incepute anul trecut cu Eden Brent si Sue Foley. Berti Barbera a facut bineinteles prezentarile si a anuntat modificarile de program ale zilei urmatoare: inca un concert special in deschiderea celorlalte doua deja programate, fiind vorba de concertul Vali ‘SirBlues’ Racila si Raul Kusak (bucurieeeeeeeeeeeee!!!!!) si un workshop care urma sa fie tinut de catre cei de la Little Brothers, care aveau destule de povestit a doua zi la ora 15:00. Totul suna extraordinar!! Berti nu ne-a mai tinut mult de vorba si a lasat spectacolul sa inceapa.

Diane Blue si Roberto Morbioli au fost cei care au deschis seara. Pe Diane am cunoscut-o deja la jam session, la fel si pe restul trupei, adica Liviu Pop la tobe si Lenny Bradford la bass, dar pe Roberto Morbioli chiar nu imi amintesc daca l-am vazut in prima seara la jam. E posibil. Show-ul celor 2 artisti a fost ca la mica intelegere intre doi prieteni: fiecare dintre cei doi a avut partile lui de concert cu trupa dar a avut si cateva piese impreuna. Avand asta in vedere, si-au rezervat ceva mai mult timp pentru cantare, adica aproape doua ore. Au cantat multe cover-uri foarte cunoscute dar si piese creatie personala. Show-ul lor a fost foarte bun, Roberto avand o serie de piese de blues extraordinare care aproape m-au ridicat in picioare, mai ales ca la una dintre ele a facut o plimbare prin public, in timpul solo-ului. Diane Blue a fost si ea cel putin la fel de spectaculoasa, atat la voce cat si la muzicuta. Am fost putin mirat de solo-urile lui Liviu. Pare ca e mai linistit, mai calm, mai calculat. Nu am vazut solo-urile interminabile care ridicau sala in picioare acum 2 ani la festival sau la alte concerte, in general Kusak/Pop, in care l-am vazut. Lenny a fost de milioane. Imi amintea de Mike Nuno, care a fost tot la fel, omniprezent acum 2 ani la festival, si el de asemenea un basist remarcabil.

Dupa o scurta pauza, flash-urile de lumina din foaier anuntau ca trebuie sa intram inapoi in sala pentru al doilea concert al serii. A doua doamna avea de gand sa vina printre noi, si anume Davina. Nu aveam nicio idee la ce sa ma astept per total, dar stiam ca trombonistul si tobosarul pe care ii vazusem cu o seara inainte au ceva de zis. Davina and The Vagabonds ne-au oferit un New Orleans Blues. Un stil de blues in care in mod neasteptat lipseste chitara, dar sunt obligatorii instrumente precum pianul sau instrumente de suflat precum trompeta sau trombonul. Un stil de muzica plin de viata, cu ritmuri alerte, o combinatie intre dixieland, blues, jazz si altele, cred, un stil care imi aminteste de filmul Chicago, un stil care reprezinta de fapt un spectacol prin definitie. Davina a fost cea care a cantat la pian si cea mai mare parte a pieselor si la voce, dar si ceilalti instrumentisti, tobe, trompeta, trombon, contrabas, au avut fiecare cel putin o piesa la care au cantat si la voce, fiecare dintre ei ducand parca putin in alta directie stilul de cantat. Show-ul lor a fost absolut, de la felul in care au cantat, la felul in care aratau si erau imbracati, la energia interminabila pe care o aveau si solo-urile incredibile pe care le-a avut de nenumarate ori fiecare membru. Davina insasi, era… o femeie si jumatate – o tipa plina de tatuaje care de care mai deosebite si care te faceau sa zambesti. Pe bratul stang, avea tatuat un ditamai patefonul – ala mi-a placut mie cel mai mult – avea o groaza de alte tatuaje pe maini pe piept sau pe gat; erai total cucerit de machiajul ei si de felul in care arata din cap pana in picioare. Prin show-ul lor, au fost in permanenta comunicare cu publicul care nu a fost mai presjos, a fost receptiv si deschis. Darren, trombonistul a fost cel care parea ca, la cata energie consuma, o sa primeasca in curand o factura de la Electrica; daca nu canta la trombon, dansa, cand canta la trombon, oricum dansa, cand canta la voce, canta si la trombon si daca nu canta la voce oricum canta si dansa; ca sa nu mai zic ca era in permanenta cu zambetul pe buze, un zambet cat trei. El era cel care il antrena si pe trompetist, care nu a fost mai prejos la cantat si tinea pasul cu toate nebuniile lui Darren. Iar Connor, bateristul, chiar daca parea ca sta cuminte la locul lui acolo in spate, ascuns in spatele pianului si al setului de tobe, stia foarte bine sa se faca auzit. A fost pacat ca pianul nu s-a auzit atat de tare cum trebuia, nu stiu de ce. Am vazut ca s-a tot incercat si de la sunet si de pe scena o rezolvare, dar nu prea a mers. A fost un show de milioane pe care mi-as dori sa pot sa il revad. Mai tarziu, la autografe, Davina mi-a semnat cu drag in agenda si mi-a marturisit ca are si ea o agenda exact la fel – tot un music book. M-am gandit destul de mult pe care dintre CD-uri sa il cumpar si l-am ales pe cel al lui Diane Blue, mai ales ca am vazut ca era un CD live cu o groaza de instrumentisti, printre care si Lenny Bradford.

Inainte sa plec, m-am imprietenit acolo in foaier cu doi tineri, cam tot de varsta noastra, care venisera la Sighisoara Blues pentru prima data – se vedea ca sunt pentru prima data, pentru ca in prima seara ratasera jam session-ul si stateau la hotel Rex, plangandu-se de cat de departe e – amatori. Am plecat de acolo direct spre crama, la jam session bineinteles. Primul lucru pe care l-am vazut cum am intrat in ultima sala unde se canta, a fost grand piano-ul Yamaha si Moog-ul care era deasupra lui. Era clar: Kusak. Urma sa fie si mai interesant, se pare, decat in prima seara. Principalii oameni pe scena au fost, ca si in prima seara – Murali Coryell, Liviu Pop, Lenny Bradford, Diane Blue, Roberto Morbilio. In plus, a fost Kusak care a cantat destul de mult si bineinteles a fost total binevenit, avand in vedere ca nu s-a rusinat sa faca si el spectacol cat de mult a putut. Ceva mai tarziu, a aparut si Davina, alaturi de toti vagabonzii ei, nu stiu daca a cantat cu altcineva – oricum nu a stat prea mult – doar cateva piese, dupa care Kusak a revenit la clape. Vagabonzii au ramas toti pe acolo, mai ales Darren, trombonistul care se vedea clar ca se simte in elementul lui cand canta mult si mai ales, orice. Era super fain cum un grup de instrumentisti care nu mai cantasera pana acum impreuna, se intelegeau atat de bine pe scena. Muzicienii veneau-plecau – tot timpul se schimbau intre ei. Bineinteles ca Lenny nu a putut sa stea chiar tot jam-ul la bass, asa ca, a mai schimbat cu Paul Baciu, care a fost extraordinar ca intotdeauna. Am observat ca Murali chiar era incantat sa cante alaturi de el si Kusak. Se intelegeau foarte bine pe scena. Tot in jurul orei 6 fara ceva, s-a terminat si a doua seara de jam, incheiata tot de Murali Coryell.

Ganduri de la fata locului :
BLUES-ul se incheie putin inainte de 6 dimineata, se pare. O zi colosala, muzica mi-a ridicat parul de pe mana si mi-a dat fiori mai mult decat o data. Diane Blue si Roberto Morbioli au deschis seara, fiind urmati de Davina and the Vagabonds care au dus spectacolul la un total alt nivel. Jam session-ul a fost condus de catre Murali Coryell, Liviu Pop si Raul Kusak. O treaba extraordinara! Buna noaptea, din nou!