Flashback 2009 : Sighisoara Blues Festival

Primul mare eveniment major la care am reusit sa merg pe 2009 a fost Sighisoara Blues Festival. Mi-am dorit foarte mult sa ajung la el, pentru ca stiam de el probabil de cativa ani, dar niciodata nu imi prea propusesem sa ajung la el cu adevarat. In principal asta pentru ca in primele editii, o parte din trupe erau trupe pe care le stiam si la care mergeam des la concerte in Big Mamou. Plus ca nu stiu daca stateam asa bine cu banii pentru a face asa o excursie de 3 zile in Sighisoara, despre care, prin 2007, nici nu stiam prea bine unde se afla pe harta. Cu toate astea, in vara-toamna lui 2008, m-am cam lamurit cat de mult imi place blues-ul, dupa cateva zeci de concerte prin Big Mamou, asa ca m-am hotarat foarte serios ca e momentul sa merg la Sighisoara sa vad si mai mult blues, cantat de sase trupe straine, trupe despre care nici macar nu auzisem pana in momentul acela, lucru irelevant in mare parte. Eram deja foarte deschis la chestii noi. M-am dus la Sighisoara foarte increzator ca va fi un spectacol bun si ca ma voi distra pe masura. Imi amintesc ca am fost foarte bucuros cand s-au anuntat datele pe care o sa fie festivalul, pentru ca, in anul anterior cand ma batuse destul de vag gandul sa merg, nu as fi putut sa o fac, festivalul fiind pe 13-14-15 februarie, care intamplator erau si ultimele zile din sesiunea de iarna. Anul acesta au fost puse perfect in saptamana de dupa sesiune, adica 19-21 februarie, avand in vedere ca sesiunea s-a terminat tot pe 15.

Eram total nerabdator sa ajung acolo. Planuisem sa nu ratez evenimentul cu luni de zile inainte, adica de cand fusese anuntat, in noiembrie. Nu ma prea interesa cu cine si cum o sa fac sa ajung acolo, stiu doar ca trebuia. Pana la urma am gasit 2 prieteni cu care am impartit cheltuielile de cazare, ceea ce a fost foarte convenabil. In prima zi, dupa ce ne-am cazat – stateam la un hotel in afara cetatii, la vreo 15 minute de mers pe jos – a trebuit sa urcam in cetate, la hotel Sighisoara pentru a rezolva o mica problema cu biletele de concert. Fiind in cetate, am decis sa ne mai plimbam pe acolo, desi era destul de trista atmosfera, nefiind mai nimeni pe strazi si incepuse sa ninga lin (ceea ce era insa ok). Aveam ceva ore la dispozitie pana sa trebuiasca sa ajungem la sala de concert, sala Mihai Eminescu, despre care nu aveam nicio idee pe unde e, asa ca am intrat in casa cu cerb – e o casa din inima cetatii care are pe colt iesit un cap de cerb – vazand ca acolo este o expozitie. Am fost primiti cu multa caldura, de proprietara casei care ne-a facut un tur gratuit si o scurta istorie a locului, si prezentandu-ne tablourile din expozitie, tablouri pictate de sotul ei. Ne-a aratat si cateva fresce ramase de pe pereti, care aveau cateva sute bune de ani – vreo 6 daca imi amintesc eu bine – si ne-a dus chiar intr-o camera care nu era deschisa publicului, plina de astfel de desene – foarte foarte impresionant – aveam in jurul meu pe pereti scrisa istorie. Ne zicea ca ar dura foarte mult si ar costa foarte multi bani ca toate acelea sa fie restaurate, lucru care nu si-l permite. Ne-a recomandat de asemenea sa mergem la cateva case mai in jos, unde putem vedea tot pe o fresca, singurul portret existent cunoscut cu Vlad Tepes pastrat pana in ziua de astazi. Bineinteles ca nu am ezitat si fiindu-ne si foame, am fost in acea casa – de fapt un restaurant. Dupa ce am mancat – se facuse ora potrivita sa mergem spre sala Mihai Eminescu, care s-a lasat greu de gasit, chiar daca ni s-a explicat de catre trei surse diferite unde este.

Spectacolul a fost unul foarte bun – Sase trupe straine fiecare din ele avand un mesaj total diferit de transmis, dintr-o generatie diferita a blues-ului. Prima seara a fost deschisa de Sonny & his Wild Cows, trupa din Ungaria, de rockabilly si rhythm and blues. Trupa il are ca lider pe Long Tall Sonny, care este vocalul si chitaristul trupei. O trupa foarte energica, foarte mult in spiritul anilor `50, de la modul cum aratau, la hainele pe care le purtau, la microfonul old school, la contrabasul care se vedea ca are o istorie mai lunga decat a mea, la numele si sigla trupei, si bineinteles la muzica specifica anilor `50. Trupa reusea cu foarte mare succes sa te introduca si sa te mentina in spiritul acelor vremuri trecute de mai bine de jumatate de secol. Toate astea ma duceau cu gandul la atmosfera din Back to the Future. A doua trupa care a cantat in prima seara a fost condusa de chitaristul american Lil Dave Thompson. Lil Dave a cantat alaturi de Mike Nuno la bass, un basist foarte bun care nu era la prima participare la Sighisoara si de Liviu Pop la tobe, tobar roman care isi petrece cateva luni din an in tara, avand niste concerte extraordinare, si restul in Statele Unite, unde canta blues, jazz, fusion alaturi de nume mari – chiar am gasit pe youtube recent niste inregistrari cu el din baruri din State. De aceea se pare, a fost invitat sa cante alaturi de 2 mari chitaristi americani la editia aceasta a Sighisoara Blues Festival. Prestatia lui Lil Dave a fost una buna – blues electric dar fara prea multe improvizatii sau specatacol. Dupa concert, urma sa se cante in continuare, la jam session, care se desfasura in pivnita hotelului Sighisoara, de sus din cetate; aparent toti artistii erau cazati acolo. Pivnita nu era asa cum mi-as fi dorit eu sa fie din cauza spatiului foarte stramt si a faptului ca in momentul in care am ajuns acolo dupa concert, locul era deja destul de plin (la mese ma refer – in picioare oricum nu mai aveai fizic unde sa stai). Totusi, am gasit o masa si am asteptat mai bine de o ora sa inceapa jam sessionul care s-a lasat asteptat atat de mult incat nu am mai avut rabadare si am plecat – probabil a avut loc, dar nu am auzit nicio impresie extraordinara a doua zi despre el.

Dimineata celei de-a doua zile ne-a adus o surpriza – un strat serios de zapada se asezase pe timpul noptii si nu dadea semne ca se va opri din nins prea curand. Am decis impreuna cu prietenii mei, ca ar fi cel mai bine sa stam in camera pana dupa pranz apoi sa ne plimbam prin oras, sa mancam si apoi sa mergem la concert, ceea ce am si facut. Astfel, am descoperit si locatia mea preferata din Sighisoara si anume Casa Cositorarului. Situata sus in cetate, langa unul din turnurile care inconjurau cetatea - Turnul Cositorarului, locatia era una foarte primitoare, amenajata cu extraordinar de mult bun gust – total atemporal secolului XXI. Podeaua era acoperita cu un parchet mult mai batran ca mine, ale carui scartaituri se auzeau la fiecare pas; mesele si scaunele erau cele mai multe din fier forjat, insa la unele mese se gaseau canapele si fotolii foarte comfortabile. La etaj, la care am urcat abia a doua zi, era cel putin la fel de incitant, etajul fiind de fapt mansarda casei. Sus era ceva mai intim, nefiind la fel de luminat cum era jos. Totul era decorat impecabil. Eu cel putin m-am simtit foarte bine. Nu este un restaurant, este un pub – neavand mancare cu exceptia micului dejun, pe care nu l-am incercat de data aceasta, ci abia in vara, cand am fost festivalul medieval. Ce am incercat a fost ciocolata calda, care pentru mine a devenit din acel moment un standard. A fost si ramane in continuare, cea mai buna ciocolata calda pe care am baut-o vreodata. Nu este ceva ce poate fi descris, este ceva ce fiecare dintre voi trebuie sa mearga acolo si sa guste. Dupa doua ciocolati calde si dorinta de a o bea pe a treia, am reusit totusi sa ne facem curaj si sa plecam de acolo, fiind siguri ca vom reveni inainte de plecare.

A doua zi de concert a fost deschisa de Rag Mama Rag, o trupa care canta cel mai vechi blues posibil. Trupa a prezentat originile pure ale acestui gen de muzica magnific si l-a reprezentat pe scena in acea forma – adica au folosit ca instrumente un spalator de rufe din fier, asa cum foloseau bunicii nostri (si de fapt inca mai folosesc ) la care se “canta” cu degetare, diverse instrumente de suflat care pe care mai dubiose si pe langa toate astea, o chitara acustica. A fost ca un prim capitol din istoria blues-ului, numit “scurt istoric”. Cea de-a doua trupa a serii, a fost cea condusa de chitaristul John Primer – un old timer, cu o gasca de instrumentisti pe masura valorii lui. A fost o reprezentatie excelenta, cantand mai bine de 2 ore piese de pe albumele sale. Imi amintesc foarte bine pe tobarul lui. Il vazusem – de fapt ii vazusem toata trupa, inclusiv pe el cu o seara inainte la jam sessions, in pivnita din seara precedenta – un tip de inaltime medie, deeestul de gras si cu o mustata imensa care parca ii acoperea tot ce era de la nas in jos. Nu aveai cum sa nu il remarci – pentru ca de sub acea mustata, din buzele lui groase, iesea victorioasa o pipa de toata frumusetea, pe care a avut-o chiar si pe scena in timpul concertului. Prima impresie a fost ca e destul de batran si parca nu iti venea sa crezi ca o sa tina pasul dar m-am inselat amarnic – a “batut” bine de tot. Surpriza celei de-a doua seri a venit in sfarsitul concertului, cand Lil Dave Thompson si Lucky Peterson, capul de afis al festivalului, au urcat pe scena pentru a face un mini jam de vreo 10 minute, care a ridicat sala in picioare. Avand in vedere ce s-a intamplat sau nu la jam session-ul de la hotel in prima seara, nu m-am dus deloc in a doua, afland ulterior ca s-a cantat pana pe la 8 dimineata pana la epuizare.

In ultima zi pe care urma sa o petrecem in Sighisoara, toti eram destul de lenesi/obositi. Cred ca doar ne pastram toate fortele pentru ce urma sa ne pregateasca ultima seara de concert. Am plecat din camera destul de tarziu si am fost sa ne plimbam pe sus, la biserica de pe deal, unde se afla si cimitirul gotic, deschis si atunci. Am vizitat biserica, indrumati de un ghid care ne-a dat foarte multe informatii despre istoria bisericii, cat si despre istoria orasului – lucruri fascinante. A povestit cate ceva si despre incredibila retea de tuneluri care se afla sub oras, tuneluri construite cu sute de ani in urma, mare parte din ele fiind inaccesibile in prezent. Dupa aceea am coborat in cetate, si am hotarat ca merita sa mergem inca o data la Casa Cositorarului, care de data aceasta era plina la parter – fiind nevoiti sa stam la etaj – unde era cu atat mai comfortabil, stand pe canapea, aproape intinsi. Am ramas pe acolo ceva ore, indeajuns incat sa se lase noaptea afara in timp ce noi ne beam linistiti ciocolatile calde si ne adunam puterile pentru concertul care urma sa incheie magnificul festival.

Ultima seara a fost intr-adevar speciala. In afara faptului ca sala a fost plina pana la refuz, ceea ce in primele 2 seri nu s-a intamplat din pacate, si spectacolul a fost senzational. Seara a inceput cu vreo jumatate de ora mai devreme decat era programat, cu o trupa de copii din Romania – si cand zic copii ma refer ca varstele plecau de la 8 la ani – care au cantat 3 sau 4 piese mi se pare, in care a fost integrat si un solo de baterie destul de bun, avand in vedere ca era facut de un pusti de 8 ani si 1 m inaltime. Au fost surpriza serii, o surpriza placuta, avand o prestatie buna care cred ca le-a impresionat putin chiar si pe trupele straine invitate. In continuarea lor, a inceput show-ul programat pentru ultima seara. A urcat mai intai superba Ana Popovic, care timp de aproape 2 ore a cantat alaturi de trupa ei, blues rock de inalta calitate. Basistul ei a fost un tip plin de energie, care a facut spectacol pe scena – chiar daca unii au zis ca nu a fost adecvat unui show de blues rock; eu zic ca a fost ok. Si-a aratat talentul si pe parcursul noptii, la jam session unde timp de ore bune, nu a dat jos bass-ul de la gat, fiind printre ultimii care a plecat. Seara si festivalul au fost incheiate de Lucky Peterson, care aparuse pe scena, alaturi de John Primer in seara precedenta si am auzit ca a facut un mare spectacol seara dinainte la jam session. Lucky Peterson a cantat un blues extraordinar de puternic, combinat cu elemente de soul, rock ‘n’ roll si gospel – mai ales gospel. A facut un show complet, cantand atat la chitara, cat si la Hammond – nici acum nu sunt sigur la care a fost mai bun – la fiecare din instrumente aratand ca are un talent incredibil. In afara talentului, el avea si un look care te ducea instantaneu cu gandul la blues, asta si din cauza faptului ca avea o “burtica de BB King”, lucru care oricat de aiurea ar suna, era adevarat – semana intr-o oarecare masura cu BB King. Trupa lui, era improvizata, sau semi-improvizata de fapt, avand alaturi pe aceiasi Mike Nuno si Liviu Pop cu care a cantat si Lil Dave, cu doua seri in urma. Nu stiu cat de mult au repetat inainte dar cei doi erau vizibil derutati inainte de inceperea fiecarei piese, asteptand ca Lucky sa dea un ritm piesei, ca ei sa se poata conforma. Au facut asta de minune. S-au descurcat ambii remarcabil. Cat despre Lucky nu stiu ce as putea sa zic, decat ca a fost total incredibil. Un showman in adevaratul sens al cuvantului. Dupa cateva piese pe care le-a cantat la clape, si-a luat chitara in mana si a facut un spectacol cum Sighisoara nu o sa uite. A facut un solo de vreo 20 minute de-a lungul caruia s-a plimbat prin toata sala, a fost la bar sa isi ia un pahar de vin, pe care l-a dat pe gat in timp ce isi continua solo-ul, a urcat la etaj, a revenit pe scena, totul in timp ce Liviu si Mike continuau sa tina ritmul dar nu aveau nicio idee ce are de gand sa faca Lucky, pentru ca nu il vedeau. A fost foarte spectaculos – a ridicat sala in picioare cu aplauze bineinteles. La cateva piese distanta a interpretat alaturi de sotia lui la voce – combinatia dintre ei te ducea clar cu gandul la filmele in care se canta gospel si toata lumea parca traieste acea muzica la total alt nivel decat cel uman. Plecarea lui de pe scena a fost o simpla formalitate, urmand sa se intoarca bineinteles in valuri interminabile de aplauze. Primele piese interpretate au fost gospel pur – cantat la Hammond cu el si sotia lui la voce. Nu sunt un fan al acestui gen si nici multi din cei din sala nu cred ca erau, dar se pare ca nu ai cum sa intelegi asa ceva, pana nu il traiesti – ceea ce s-a si intamplat acolo pentru cei prezenti in sala. Ultima parte a concertului a fost un jam session in care au urcat pe scena o parte din instrumentistii din zilele precedente, printre care si Ana Popovic, Lil Dave Thompson, basistul Anei si nu numai. Au facut un jam reusit care a fost foarte trist doar prin faptul ca s-a terminat. Aplauzele nu aveau de gand sa se opreasca daca Lucky nu revenea pe scena, invitandu-ne la jam session-ul de la hotel, care promitea sa nu se termine pana la rasarit. Am fost acolo – nu aveam cum sa il mai ratez in seara aceea. Din pacata Lucky era vizibil obosit si nu a mai cantat, dar ceilalti instrumentisti, in frunte cu Liviu Pop care nu prea a coborat de la tobe, au cantat o multitudine de cover-uri si tot felul de piese si improvizatii pana pe la 6 dimineata. Au cantat si AG Weinberger, George Baicea, Totu Rares si cam toti instrumentistii care erau prezenti pe acolo. Nu la mult timp, m-am urcat in tren, in drum spre Bucuresti. Am dormit tot drumul si am visat numai Sighisoara. Nu m-am oprit de atunci sa visez in continuare. A fost un festival foarte bun, cu invitati care de care mai deosebiti. Astept cu nerabdare Sighisoara 2010 care se anunta cel putin la fel de spectaculos.

Gasiti o sesiune de poze de la festival, cat si de la Sighisoara Medievala care a avut loc in vara lui 2009 pe :

www.flickr.com/photos/oldschoolrocker