TOOL – Undertow sau algo-deliciul

Plin de seva, tonic, revigorant. Asa poate fi descris albumul din 1993 al celor de la TOOL. Am ales „Undertow” datorita tematicii pentru care am o afinitate, datorita versurilor superbe, datorita sound-ului.
Complexitatea muzicii, lipsa ocolisurilor (care nu elimina insa misterul), versurile analizate: toate acestea confirma faptul ca TOOL sunt unii din artistii care se respecta si isi respecta ascultatorul. Prin asta se distanteaza in mod favorabil de multe din trupele ieftine ale anilor`90. Iar „Undertow” nu este un album care sa faca abstractie de la regula calitatii.
„Undertow” in engleza desemneaza o inclinatie contrara unui sentiment dominant, puternic, lucru sugestiv pentru decodarea mesajelor. Albumul este in primul rand o expresie a atrocitatii durerii, a deziluzionarii, disperarii, confuziei, furiei, agresivitatii, neputintei. Si totodata o lupta cu toate acestea, o lupta incunuata de eforturile izbavirii masochistice, foarte probabil si la nivel fizic, dar in special la nivel psihologic.
Un miez amar, incomfortabil in esenta, invelit in mantia muzicala, mai mult decat agreabila, care iti face din timpane zone erogene: asta caracterizeaza cele 10 piese.
Unii au acuzat faptul ca albumul putea fi mai degraba incadrat in zona metal-ului, a hard rock-ului si nu a metal-ului progresiv, caracteristic trupei. Nu sunt in niciun caz persoana care sa ia ceva drept bun cu una, cu doua, dar mi se pare total inutil si irelavant sa cauti nod in papura in legatura cu asa ceva.
Nu stiu sigur care a fost intentia celor de la TOOL, dar personal mi se pare evidenta o legatura stransa cu „Venus invesmantata in blanuri” a lui Leopold von Sacher Masoch (187), precum si cu ideologia, daca o putem numi asa, Fight Club-ului (Chuck Palahniuk), desi cartea avea sa apara de abia in 1996, iar filmul in 1999.
Ce este atat de placut la acest album e ca experienta ascultarii nu este numai una psihica si emotionala, ci devine si una fizica, sau cel putin iti da aceasta senzatie.
Versurile de un nihilism superb, aluziile sexuale, limbajul usor brutal, acordurile si riff-urile pe masura creeaza fara probleme o atmosfera-pod intre artistul care-si rage torturile si ascultator, iar expresia este perfect adecvata trairii. Se presupune desigur ca ascultatorul este unul avizat, initiat si cat de cat familiarizat cu supliciile emotionale si psiholgice.
Cam totul vorbeste aici despre curajul asumarii si cararii durerii. Este adevarat insa ca in „Sober” povara devine coplesitoare, iar luciditatea insuportabila („Why can we not be sober?/ I Just want to start things over./Why can't we sleep forever? / I Just want to start this over. “). Putem vorbi totusi fara retineri despre o adevarata odisee masochista a cautarii mantuirii.
Vocea fluctuanta, senzual-violenta a lui Maynard exprima acelasi tumult contradictoriu, bulversant, paroxistic. Urcusurile si coborasurile glasului sau sunt precum acele cries and whispers, strigate si soapte, ca sa fac aluzie si la unul din filmele genialului Ingmar Bergman.
Sinceritatea pieselor izbeste ca un pumnal, fara pretentia de a fi pe placul cuiva. Acuratetea trairii si a confesarii este de necontestat. Introspectia insoteste intunecatul sejur in cele mai ascunse si mai iritante coltiosoare ale propriei persoane. Da, durerea isi face simtita prezenta mai ales datorita unei alte persoane care joaca rol de sursa, si chiar daca un subiect principal al albumului il reprezinta dificultatea si viciile relationarii, totul se raporteaza in final la sine. Este vorba despre o introspectie crunta si necesara, despre o confruntare cu balastul, despre constatari, incercari de justificare insotite de ecourile vocii infectate cu suferinta pe pantele abrupte, alternante, la fel ca si drama interioara. Si cred ca unul din citatele lui Morrison poate oferi o revelatie cu privire la ideea generala din „Undertow” : „Oamenilor le este frica de ei insisi, de propria lor realitate, de sentimentele lor mai ales. Lumea vorbeste despre cat de minunata este iubirea, dar asta e o porcarie. Iubirea raneste. Sentimentele sunt nelinistitoare. Oamenii sunt invatati ca durerea e malefica si periculoasa. Cum pot sa faca fata dragostei daca le este frica sa simta? Durerea e menită sa ne trezeasca. Oamenii incearca sa-si ascunda durerea. Dar ei gresesc. Durerea e ceva de carat, ca un aparat de radio. Iti simti puterea in experienta durerii. Totul tine de cum o duci. Asta conteaza. Durerea e un sentiment. Sentimentele sunt parte din tine. Din propria ta realitate. Daca te simti rusinat de ele si le ascunzi, lasi societatea sa-ti distruga realitatea. Ar trebui sa lupti pentru dreptul de a-ti simti durerea.” . Citatul de fata ar trebui sa fie litera de lege pentru fiecare dintre noi. It’s the only way to be, iar oricine a venit cu intentia de a zburda cu siraguri de margarete in bataia soarelui pe pajisti verzi poate sa plece. Nimeni nu l-a invitat, a intrat pe propriul sau risc. („My warning meant nothing./ You`re dancing in quicksand.”)
Da, albumul de fata este o provocare adresata ascultatorului si fiecare isi asuma ceea ce este exprimat ca fiind total al lui, ca facand parte din structura sa interioara. Cu toate acestea, sa nu uitam ca la origine totul are o nota personala iar durerea este privilegiul apasator al celui care sufera. Si nimeni nu ii poate smulge asta, atat din fericire, cat si din nefericire. Nu il ultimul rand, tinem cont ca avem de a face cu o opera de arta, izbavirea fiind si una artistica.

Pe scurt, in maniera proprie, fiecare piesa:

• „Intolerance”- o revarsare a furiei indelung inabusite in fata abuzurilor, precum si o constientientizare a acestora. („I've been far too sympathetic.”)
• „Prison Sex”- tente zdravene de sado-masochism, aluziile sexuale cele mai evidente („Release in sodomy./ Oh, for one sweet moment I am whole.”)
• „Sober”- povara luciditatii insuportabile („Why can we not be sober?/ I just want to start this over. “)
• „Bottom”- izbavirea prin distrugerea compasiunii, dorintei, supravietuirea la abuz, izbavirea prin negare, vina, slabiciune, frica, ura, solitudine. („Hatred keeps me alive/ Lonliness keeps me alive/ weakness keeps me alive/ guilt keeps me alive/ at the bottom”)
• „Crawl Away”- neputinta in fata distantarii perfide („I can see your back is turning.If I could I'd / stick a knife in”)
• „Swamp Song”- preludiul dezlantuirii agresivitatii si ranchiunii („This bog is thick and easy to get lost in./ cause you`re a stupid, belligerent fucker.”)
• „Undertow”- agonia raporturilor personale, incrancenare si slabiciune („I'm back down. I'm in the undertow/ I'm helpless and awake in the undertow./ I'll die within your undertow./ It seems there's no other way out of this undertow.”)
• „4 Degrees”- din nou, izbavire prin lipsa comfortului, prin durere si eliberare de sine („ Free yourself from yourself”; „You won't feel what you'd love to feel. / Lay back and let me show you another way.”)
• „Flood”- constientizarea haosului si a dezintegrarii („Thought I was high, and free./ I thought I was there/ divine destiny. / I was wrong./ This changes everything.“)
• „Disgustipated”- colos de 15 minute de experimentare si efecte sonore („This is necessary.”)

Multumim, asadar, tobelor lui Danny Carey, basului lui Paul D’Amour, chitarii lui Adam Jones, vocii lui Maynard James Keenan si durerii, pentru ca exista.

by Anca Tablet - Rock Venerator

- multumesc Anca -