Ciocarlia

>> miercuri, 17 septembrie 2008


Eram clasa a 7-a cand am fost la un prieten acasa sa imi arate un live foarte tare la Smoke On The Water. Cei care aveau net pe vremea aia erau printre cei mai norocosi dar si printre cei mai solicitati oameni din cartier, toata muzica, filmele, programele venind de la ei. Niciunul din noi nu avea net, dar era de ajuns ca unul din noi sa aiba un prieten care sa aiba. Ne-am aseazat in fata computerului si a dat drumul la inregistrare. Era un live de la un concert din 1999 care se incheia cu Smoke On The Water. Piesa a fost precedata de medley care m-a marcat in momentul acela; de fapt nici acum nu mi-am prea revenit inca si care a continut bucati de Hendrix, Rolling Stones, Led Zeppelin si nu numai care erau combinate in mod ingenios de catre Steve Morse. Medley-ul a fost doar o deschidere catre piesa Smoke On The Water, care a fost unul din primele live-uri din concerte pe care le-am vazut. Am vazut acel live de zeci de ori. A fost unul din cele mai reusite medley-uri pe care le-am ascultat vreodata si as fi vrut foarte mult sa am ocazia sa il vad pe Steve Morse live,lucru care atunci nu mi se parea asa usor realizabil.
Sase ani au trebuit sa treaca pentru a putea vedea acest vis cu ochii. Asadar pe 31 octombire 2007 trupa si-a anuntat venirea si la Bucuresti, turneu ce promova noul, Rapture Of The Deep. In timp, am inceput sa inteleg muzica Deep Purple si dorinta de a-i vedea a crescut probabil exponential, trupa s-a indurat si a zis sa treaca totusi si pe la noi. M-am dus acolo, fiind constient ca deja Lord nu mai facea parte din trupa, desi am fost intotdeauna un mare fan al lui si a fost unul din cei care m-au facut sa imi placa clpele si solo-urile de clape, constient ca Gillan nu mai poate sa cante cu acelasi volum, pasiune si putere cum o facea cu 30-40 de ani in urma dar cu speranta ca totusi vor canta ca niste profesionisti si nu isi vor dezamagi fanii.
Atmosfera de la concert a fost destul de calda, desi vremea de afara a fost cat se poate de potrivnica, asta si din cauza datei totusi. COncertul a fost pe stadion, pentru ca incapea cat mai multa lume, desi sunt destul de sigur ca nu a fost sold out. Scena a fost pusa contrar obiceiului, pe lungimea stadionului ceea ce m-a mirat. Desi gazonul a fost ocoperit cu traditionalul strat gri de cauciuc, ploaia si vremea urata au facut sa treaca totusi ceva noroi prin el. A fost dragut ca m-am intalnit cu multi prieteni pe acolo, avand fara discutie ce sa fac vreo 3 ore pana a inceput concertul.
Concertul a fost deschis de catre Joanna & The Midnight Express, adica Midnight Express cu o voce de tipa, lucru care nu a sunat asa rau cum ma asteptam, dar din pacate baietii au avut probleme tehnice, astfel Hammond-ul lui Kusak nu a vrut sa mearga decat la prima piesa din pacate. Totusi au cantat asa cum stiu ei cel mai bine, adica foarte foarte bine.
Dupa inca jumatate de ora de asteptare, Deep Purple au urcat pe scena si astfel cea mai galagioasa trupa din lume, a incalzit seara infrigurata din Bucuresti. Playlist-ul a fost ales foarte bine. Desi mai vazusem mi se pare doua sau chiar trei concerte din acelasi turneu si stiam in mare parte ce o sa cante, a fost absolut incantator. Din cele aproximativ 20 de piese, a trecut un an si nu imi amintesc exact, mai mult de jumatate au fost exact ce vroiam sa aud. Piese de pe noul album, piese mai vechi si chiar foarte vechi. Piesele Deep Purple au o poveste fiecare si Gillan nu a ezitat sa povesteasca cate ceva inainte de a le canta. Pictures Of Home, Into The Fire, Woman From Tokyo au fost piese din prima parte a concertului care au tinut publicul in priza. La jumatatea concertului, Steve Morse a avut o bucata solistica, destuuuul de lunga si foarte foarte foarte tare. Astfel de interludii instrumentale au fost de mai multe ori chiar, in deschiderea unor piese. Dupa solo-ul lui Morse, au urmat piesele de referinta, care m-au facut sa uit total cat de frig era si cat de obosit eram. Lazy, Perfect Strangers, Space Truckin', HIGHWAY STAR si Smoke On The Water. Ce puteam cere mai mult? Eee...CHild in Time dar stiam foarte bine ca nu o sa cante, fiind o piesa foarte foarte grea pe care, sa recunoastem, Gillan nu o mai poate canta. Sa nu uitam solo-ul de clape al lui Don Airey, care a fost iarasi impresionant, mai ales prin faptul ca in afara de bucata lui personala de solo, a cantat si o parte din Ciocarlia lui George Enescu, moment care a impresionat foarte publicul foarte tare. Baietii au revenit pe scena dupa acestea, multimea fiind de neoprit. Si astfel au cantat si Black Night si Hush, care au fost insotite si de un solo de baterie.
Organizarea a fost destul de proasta. Snack-bar-urile au fost aproape inexistente, lucru caruia sa zicem ca nu i s-a simtit asa tare lipsa, avand in vedere vremea. Sunetul a fost problematic. Nu numai Raul Kusak de la Midnight Express a avut probleme, dar si Deep Purple, astfel experimentand ceva ce nu ma asteptam de la un concert de o asemenea amploare, adica pene de sunet chiar in mijlocul pieselor, care s-au repetat de mai multe ori chiar. Baietii au fost de fiecare data profesionisti, de fiecare data unele instrumente ramanand online, astfel, Roger Glover, avand mai multe solo-uri de bass decat se astepta. Problema a fost se pare a tehnicienilor trupei, trupa prezentandu-si scuzele in presa a doua zi dupa concert.
Mi-a parut foarte bine ca am putut sa ajung la concert, ca l-am vazut pe Morse si ca am ascultat Ciocarlia cantata de una din cele mai mari trupe britanice din istorie.

Read more...

RIP Richard Wright

>> marți, 16 septembrie 2008


Unul din membri fondatori Pink Floyd si unul din cei mai buni clapari din lume ne-a parasit astazi, 15 septembrie in urma unei lupte cu cancerul. Sunt foarte trist. Aceasta veste m-a atins si m-a intristat foarte tare. Activitatea lui si contributia lui in muzica nu vor fii uitate niciodata. Pasiunea cu care a cantat a dus la creatia unora din cele mai mari capodopere muzicale din istoria muzicii rock. A fost un muzician de o valoare inestimabila care va ramane ca un pilon de rezistenta in muzica, mai ales prin contributia adusa in cadrul Pink Floyd. 

"And I am not frightened of dying, any time will do, I
don't mind. Why should I be frightened of dying?
There's no reason for it, you've gotta go sometime.
I never said I was frightened of dying."
(The Great Gig In The Sky)

Read more...
echoeofrock's Profile Page

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP